Potrivit Poliției Județene Arad, incidentul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, când o patrulă de polițiști a prins în flagrant trei persoane care furau combustibil din rezervorul unui camion parcat pe Autostrada Arad-Timișoara.
„În zona parcării de pe autostrada A1 la kilometrul 530, pe sensul de mers Arad-Timișoara, au fost prinse în flagrant trei persoane care sustrăgeau aproximativ 200 de litri de motorină din rezervorul unui autotren aflat în parcare. Deoarece la somarea verbală a polițiștilor cei trei au încercat să fugă și chiar să oprească acțiunea polițiștilor, s-a executat foc de avertisment în plan vertical cu armamentul din dotare. Întrucât aceștia au încercat să fugă cu un autoturism, polițiștii au tras mai multe focuri de armă, unul din cei trei fiind rănit superficial la un picior”, se precizează într-un comunicat al Poliției.
Cei trei suspecți au fost identificați și sunt din Timiș, fiind în vârstă de 20 de ani.
Tânărul rănit a fost transportat la Spitalul Județean Arad, unde a fost pansat la picior, iar joi cei trei se află la audieri și ar putea fi reținuți pentru 24 de ore.