Prima pagină » Știri externe » CINE ESTE ACEST CRIMINAL?

CINE ESTE ACEST CRIMINAL?

Fanaticul care l-a decapitat în fața camerei pe corespondentul american de război James Foley, dispărut în noiembrie 2012 în Siria, ar fi un londonez supranumit „John", care se ocupă de păzirea ostaticilor străini ai grupării teroriste Statul Islamic, precum și de negocierile pentru eliberarea lor, scrie The Guardian, citând un fost ostatic și surse din interiorul anchetei.

Lumea întreagă a aflat de cruzimea nemărginită cu care a fost ucis jurnalistul american independent James Foley, corespondent de război în vârstă de 40 de ani răpit în urmă cu doi ani în Siria. Odată ce FBI a confirmat autenticitatea videoului intitulat „Mesaj pentru America”, cea mai importantă întrebare a momentului a devenit: „Cine l-a decapitat pe James Foley?”.

Foley nu este doar primul american ucis în Irak de la retragerea armatei SUA din această țară (2011), ci ar putea fi primul care a murit aici de mâna unui terorist din Vest. Căci, se crede, bărbatul cu cagulă din înregistrare ar fi un cetățean britanic, unul dintre cei 500 (sursa: The Independent) care ar face parte din recruții occidentali ai Statului Islamic, gruparea teroristă care face în prezent ravagii în nordul Irakului și care controlează teritorii semnificative din Siria, parte a ceea ce numește viitorul Califat Islamic. Mai mult, guvernul britanic susține că jumătate dintre jihadiștii britanici recrutați de Statul Islamic s-au întors în Marea Britanie, unde ar putea planifica atentate teroriste. Se aproximează că numărul francezilor racolați de gruparea acestei rețele este și mai mare, 700, la care se adaugă încă 500 de belgieni.

În fața pericolului tot mai mare pe care membrii străini ai Statului Islamic îl prezintă pentru securitatea țărilor europene, premierul David Cameron și-a întrerupt miercuri concediul, pentru a participa la consultările și briefingurile legate de identificarea călăului lui Foley. „Deocamdată nu l-am identificat pe individul responsabil de acest act, dar, din ce am putut analiza, parte foarte probabil să fie cetățean britanic”, a spus Cameron.

QUIZ

1. Când a avut loc retragerea din Irak?

2. Când a început razboiul din Irak?

3. Când a început conflictul din Siria?

4. SIIL este Al-Qaeda?

5. Unde a aparut SIIL?

6. Care este scopul SIIL?

Călăul „John” și teroriștii „The Beatles”

În ancheta comună a serviciilor de securitate și informații din Marea Britanie și SUA au fost cooptați experți, care să ofere indicii cu privire la identitatea bărbatului cu cagulă pe baza accentului din engleza pe care o vorbește, a hainelor, armelor, cizmelor pe care le poartă, precum și pe baza micilor părți ale corpului (mâini și ochi) rămase neacoperite de hainele negre.

Potrivit The Guardian, care citează un fost ostatic al Statului Islamic, bărbatul este supranumit „John” și este liderul unui grup de cetățeni britanici care păzesc prizonierii străini ai rețelei conduse de Abu Bakr al-Baghdadi. John și oamenii lui sunt supranumiți, datorită originilor lor, „The Beatles”. Bărbatul este inteligent, educat și adept al islamului radical, potrivit descrierii făcute de ostaticul care a reușit să scape din orașul sirian Raqqa, unde a fost ținut prizonier de Statul Islamic și a intrat în  contact cu acest „John”.

Din toate aceste motive, se crede, britanicul a fost cel care a efectuat execuția, și nu un alt luptător al Statului Islamic. Impactul clipului în care un bărbat venit din Occident explică într-o engleză perfectă de ce jurnalistul trebuia să moară pentru faptele armatei SUA este fără precedent în istoria ultimilor ani, în care grupările teroriste au folosit tot mai mult internetul și rețelele de socializare pentru propaganda lor.

Posibil londonez cu legături de familie în Afganistan

Îmbrăcat în haine negre și, din câte se pare, purtând bocanci Timberland, cu cagulă pe față, o armă pe umăr și, în a doua parte a clipului, cu un cuțit în mână, „John” vorbește într-o engleză perfectă despre raidurile americane care au loc în Irak și îi atribuie lui Barack Obama răspunderea pentru moartea lui Foley și amenință că următorul ucis va fi un alt ostatic american, Steven Sotloff.

Un alt detaliu important cu privire la cel care l-a decapitat pe Foley este că e stângaci. Având înălțimea jurnalistului american, anchetatorii o pot estima și pe cea a bărbatului cu cagulă.

Experții citați de ziare britanice precum The Telegraph și The Guardian spun că fanaticul vorbește limba engleză ca și cum ar fi limba lui maternă, având un ușor accent londonez sau specific zonei de sud-est a Angliei. Mai mult, unul dintre experții care au analizat partea din clip în care vorbește jihadistul a depistat, conform The Telegraph, și un potențial accent de Farsi în engleza lui „John”, ceea ce poate releva o legătură de familie în Afganistan. Mai jos, un grafic cu indicii despre „John” realizat de sursa citată:

Sursa: The Telegraph

Părinții lui James au fost avertizați că fiul lor va fi ucis

Odată cu lansarea, în urmă cu aproape două săptămâni, a raidurilor americane în Irak, împotriva unor poziții ale Statului Islamic, jihadiștii i-au avertizat pe părinții lui Foley că acesta va fi ucis. Informația a fost făcută publică inițial de directorul general al Global Post, pentru care James Foley a transmis din Libia (unde a fost, de asemenea, răpit, în 2011, dar de unde a reușit să scape). „Ne-am aflat în contact cu răpitorii și au părut, la un moment dat, că sunt receptivi la ideea unei negocieri care ar fi condus la eliberarea sa. Dar au întrerupt contactul cu noi și cu familia. Nu am făcut public acest fapt, dar există un mesaj, după începutul raidurilor, care a fost transmis familiei și afirmă că James va fi executat”, a declarat Philip Balboni, de la Global Post, într-o întâlnire cu presa americană difuzată și de CNN.

Ulterior, și soții Foley au confirmat că au fost contactați de teroriști în contextul începerii raidurilor.

Operațiune eșuată a SUA pentru salvarea lui James și a celorlalți ostatici

La o zi după apariția înregistrării cu decapitarea lui James Foley, una dintre consilierele lui Barack Obama, Lisa Monaco, a dezvăluit că a existat, „în această vară”, o operațiune de salvare a unor ostatici americani deținuți de Statul Islamic în Siria. Operațiunea a eșuat, pentru că ostaticii nu erau în locul în care credeau serviciile americane de informații că se aflau.

Deși au refuzat să ofere detalii despre identitatea sau numărul americanilor care trebuiau salvați în acest efort, Casa Albă și Pentagonul au recunoscut pentru prima dată de la începerea conflictului din Siria existența unei asemenea operațiuni.

James Foley// FOTO: Nicole Tung/AFP/Mediafax

James Foley// FOTO: Free James Foley/Facebook

James Foley// FOTO: Free James Foley/Facebook

James Foley// FOTO: Free James Foley/Facebook


 

 

Autor

Citește și