Rapperul britanic Abdel-Majed Abdel Bary, în vârstă de 24 de ani, al cărui tată ar fi fost un apropiat al lui Osama bin Laden, este unul dintre principalii suspecți în ancheta privind identitatea jihadistului care l-a decapitat pe jurnalistul american James Foley, scriu The Independent și Sunday Times.
Într-un clip apărut miercuri pe Internet, un bărbat cu cagulă care vorbește cu un accent britanic îl decapitează pe corespondentul american James Foley, răpit în Siria în 2012 de jihadiștii din Statul Islamic, gruparea care controlează teritorii semnificative din Siria și nordul Irakului, pe care vrea să le includă într-un califat islamic. Ulterior, The Guardian scria, citând un fost ostatic și surse din interiorul anchetei, că fanaticul care l-a ucis pe Foley ar fi un londonez supranumit „John”, care se ocupă de păzirea ostaticilor străini ai grupării teroriste.
Cunoscut și ca L Jinny în Londra, locul în care și-a început cariera muzicală, Abdel-Majed Abdel Bary a ajuns în atenția autorităților britanice la începutul anului, atunci când a postat o fotografie pe Twitter în care ține în mână un cap.
Imaginea, despre care se crede că a fost realizată în tabăra Statului Islamic din Raqqa, avea ca descriere următorul mesaj: „Relaxându-mă cu prietenul meu sau ce a mai rămas din el”.
În alte postări, el îl menționa pe Abu Hussein al Britani, un alt militant al Statului Islamic, care a publicat pe Twitter fotografii în care apărea înarmat, în Siria. Ulterior, contul fostului rapper a fost dezactivat.
Sursă: YouTube
Sursă: YouTube
Un expert a comparat vocea din imaginile cu Foley cu melodiile rap ale lui Bary și susține că a decoperit „mari asemănări” între acestea.
Autoritățile britanice au refuzat, deocamdată, să vorbească despre suspecții în cazul Foley.
Până anul trecut, când ar fi părăsit țara pentru a se alătura Statului Islamic, Bary ar fi locuit în vestul Londrei, alături de mama sa și de cinci alți membri ai familiei lui.
Tatăl său, Adel Abdul Bary, un refugiat egiptean considerat a fi unul dintre cei mai apropiați locotenenți ai teroristului Osama Bin Laden, a fost extrădat din Marea Britanie și trimis în Statele Unite în 2012. Se crede că tatăl fostului rapper ar fi fost participat la bombardarea a două ambasade americane din estul Africii în 1998.
QUIZ
1. Când a avut loc retragerea din Irak?
2. Când a început razboiul din Irak?
3. Când a început conflictul din Siria?
4. SIIL este Al-Qaeda?
5. Unde a aparut SIIL?
6. Care este scopul SIIL?