Sibiul va găzdui anul acesta prima ediție a Festivalului Internațional de Muzică Clasică „Clara Haskil”. Evenimentul conceput ca un omagiu adus celebrei pianiste de origine română se va desfășura în perioada 30 august – 4 septembrie, la Sala Thalia.
Festivalul va fi deschis de un concert susținut de violonista franceză Marina Chiche și Orchestra Simfonică București, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Cu această ocazie, publicul va putea asculta creații semnate de Antonio Vivaldi, Arvo Pärt, Johann-Sebastian Bach și Piotr Ilici Ceaicovski.
Totodată, doi dintre artiștii recunoscuți la nivel mondial, violoncelistul István Várdai – câștigătorul Concursului de la Geneva, laureat al Concursului „Piotr Ilici Ceaikovski” din Moscova – și pianistul Julien Quentin – artist care a colaborat cu unii dintre cei mai bine cotați artiști ai lumii – vor susține un recital extroardinar în cadrul Festivalului, pe data de 31 august. Aceștia vor interpreta și cunoscuta „Sonată pentru Violoncel și Pian Nr. 2 in Fa major Op. 99″, de Johannes Brahms.
Cvartetul Arcadia, unul dintre cele mai aclamate ansambluri românești pe plan internațional, va interpreta pe scena Sălii Thalia, în seara de 1 septembrie, celebrul „Cvartet de Coarde Nr. 14 în do diez minor, Op. 131″, de Ludwig van Beethoven.
Pianistul Adam Laloum, câtigătorul Concursului Internațional de Pian „Clara Haskil” (Vevey, Elveția), ediția 2009, un artist aflat în plină ascensiune internațională, se va afla pentru prima dată în România. Artistul va urca pe scena Sălii Thalia pe 2 septembrie, de la ora 19.30, iar din programul recitalului său va face parte și „Sonată în Si bemol Major D960″, de Franz Schubert.
Seara de 3 septembrie va aduce pe scena din Sibiu lucrări de George Enescu și Dinu Lipatti, recitalul urmând a fi susținut de violonista franceză Marina Chiche și de pianista de origine română Alina Azario.
„Ne-am dorit să sărbătorim pe o scenă românească, într-un tandem muzical care reunește o artistă străină, o violonistă foarte cunoscută din Franța, Marina Chiche, și o artistă de origine română, muzica lui George Enescu”, a explicat pianista Alina Azario, directorul artistic al Festivalului. „Pe de altă parte, am ales să interpretez Nocturna lui Dinu Lipatti și fiindcă este o lucrare dedicată Clarei Haskil. Este și o formă de a face cunoscut publicului din România și celui din străinătate una dintre lucrările pianistului de geniu Dinu Lipatti, de altfel, un apropiat al Clarei”, a adăugat ea.
Programul serii de 3 septembrie va include, de asemenea, și lucrări de Johann Sebastian Bach, Claude Debussy și de Béla Bartók..
Ultima seară a festivalului îl va aduce în fața publicului pe pianistul elvețian François-Xavier Poizat. Acesta va interpreta lucrări de Maurice, Ludwig van Beethoven și Frédéric Chopin.
Tot în cadrul primei ediții a Festivalului Internațional de Muzică Clasică „Clara Haskil”, artista de origine franceză Margot Point va expune picturile sale la Sala Thalia. Originară din Paris, Margot Point a învățat arta picturii de la un profesor transilvănean: Ben Ami Koller, născut în anul 1948 la Oradea. Lucrările artistei sunt adesea inspirate din lumea muzicii clasice, printre picturile sale existând și un tablou care înfățișează mâinile legendarei pianiste de origine română Clara Haskil.
Biletele pentru concertele din cadrul evenimentului au prețuri cuprinse între 20 și 56 de lei (56 lei – categoria VIP, 36 lei – categoria I și 20 lei – categoria II).
Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul oficial al Festivalului Internațional de Muzică Clasică „Clara Haskil”, precum și pe pagina de Facebook a evenimentului.
Citeste mai mult: adev.ro/nalwse