Prima pagină » Știri politice » Prima BĂTĂLIE ELECTORALĂ se dă pe TRASEIȘTI. Primarii sub acoperire, miza lui Ponta în alegeri

Prima BĂTĂLIE ELECTORALĂ se dă pe TRASEIȘTI. Primarii sub acoperire, miza lui Ponta în alegeri

Prima BĂTĂLIE ELECTORALĂ se dă pe TRASEIȘTI. Primarii sub acoperire, miza lui Ponta în alegeri
Opoziția îl reclamă pe Ponta la ambasade și la Comisia de la Veneția

Guvernul ar putea discuta în ședința de marți ordonanța de urgență prin care aleșii locali vor avea posibilitatea, timp de două săptămâni, să își aleagă partidul fără să își mai piardă mandatul, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale. Potrivit acestora, actul normativ a fost pregătită pentru introducerea pe agenda ședinței de guvern, ținând cont că Parlamentul se va reuni la 1 septembrie în sesiunea de toamnă, iar Executivul poate promova din nou astfel de acte normative.

Decizia liberalizării traseimului politic pentru două săptămâni a fost anunțată la sfârșitul săptămânii trecute de vicepremierul Liviu Dragnea care a precizat că primarii ar putea să-și schimbe partidul fără să-și piardă mandatul. Varianta a fost îmbunătățită chiar de premierul Victor Ponta care a susținut, luni seară, că de „amnistia politică” ar urma să beneficieze toți aleșii locali, punându-i astfel pe listă și pe consilieri. 

Kelemen: Nu am discutat în Coaliție

Măsura anunțată de Ponta și Dragnea nu a fost discutată în Coaliție, a precizat liderul UDMR Kelemen Hunor, care nu a respins însă în totalitate soluția propusă de partenerii de guvernare.

„Nu am discutat în coaliție acest lucru, săptămâna trecută ne-am întâlnit înaintea ședinței de guvern, peste o oră ne întâlnim din nou și aștept să fie o discuție. Eu sunt, în principiu, reticent față de o astfel de inițiativă, dar dacă există argumente, putem discuta, nu e o problemă”, a declarat liderul UDMR, comentând încă că, în opinia sa, „o boală, dacă se poate spune cronică a vieții politice, este această posibilitate de a migra, în toate partidele”.

„Poate că noi suntem exceptați de acest flagel. Noi nu am primit și nici nu am dat la alte partide politicieni, deci la noi această migrație nu a existat. Când vom discuta, vom spune exact care este opinia noastră, dar eu, personal, sunt reticent”, a mai spus Kelemen. 

Blaga: Ponta vrea să cumpere oameni și voturi ca să ajungă președinte

Din Opoziție, ordonanța pregătită de PSD pentru aleșii locali este criticată dur. Președintele PDL, Vasile Blaga, a anunțat că toate ambasadele vor fi sesizate, iar prim-vicepreședintele Cătălin Predoiu a spus că va reclama „derapajul” la Comisia de la Veneția.

Pedeliștii îi acuză că social-democrații vor practic să cumpere primarii și consilierii.

„Este un gest de disperare al domnului Ponta, care, evident, dându-și seama că stă nu așa cum și-ar dori în precampanie, crede că astfel, cumpărând oameni, cumpărând votul, va ajunge președintele României. Nu va ajunge niciodată! Este unul dintre gesturile definitorii ale PSD, asemănător cu cel din marțea neagră”, a spus Blaga.

„Știm că se discută sosirea acestei ordonanțe de urgență de o serie de hotărâri de guvern prin care primarilor dezertori li se vor aloca fonduri către autoritățile locale din subordine pentru diverse proiecte. Este vorba, dacă vreți, de un fel de mită politică și bugetară pe care Guvernul o alocă acestor primari care rup contractul politic cu propriiI alegători”, a comentat Predoiu.

Iohannis ar vrea boicotarea alegerilor, Blaga nu

Adoptarea ordonanței traseiștilor politic ar putea duce la boicotarea alegerilor de către Alianța Creștin-Liberală este și aceasta o variantă luată în calcul a anunțat și prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis. „Vom folosi toate pârghiile care sunt la îndemâna Opoziției pentru a opri o astfel de ordonanță. Ar fi un atac la esența autonomiei locale, la esența pluripartidismului în România (…) Avertizez public, această ordonanță ar fi o gravă eroare și ar fi un atac la sistemul politic din România, este simplu de tot”, a spus el, invocând și boicotul.

Soluția însă a fost respinsă de către Vasile Blaga. 

„O să analizăm toate lucrurile astea, le-am discutat și astăzi în ședința destul de lungă de campanie și o să vedem ce măsuri se impun! Nici într-un caz lipsa de a ne prezenta în campania prezidențială, să fim bine înțeleși!”, a susținut liderul PDL. 

Gorghiu: Vom face plângeri penale în cazul miniștrilor care vor da bani traseiștilor

Liberalii anunță, totodată, atacarea în instanță, în contencios administrativ, a ordonanței de urgență care ar permite traseismul politic al primarilor, cu solicitarea suspendării actului normativ și sesizării Curții Constituționale.

„E inadmisibil să oferi o derogare de la legea care interzice traseismul politic doar pentru că PMP și Elena Udrea sau Călin Popescu Tăriceanu au nevoie de primari în campania electorală. În 2006 a fost adoptat un cadru normativ, care devine inutil doar pentru a servi interesele domnului Victor Ponta”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu.

De asemenea, ea a precizat că PNL va depune plângeri penale în cazul ordinelor de ministru care vor aloca fonduri primarilor care ar migra la alte partide.

Autor

Citește și