SONDAJ. Românii care au plecat din țară ar trebui să mai aibă dreptul să voteze?

Publicat: 28/08/2014, 16:28
Actualizat: 12/07/2016, 06:24

„Românii care au plecat din țară ar trebui să mai aibă dreptul să voteze?”. Urmăriți în filmul de mai jos răspunsurile celor intervievați de gândul:

Aproape 150.000 de români plecați în străinătate s-au prezentat la urne la alegerile prezidențiale din 2009, în timp ce la referendumul pentru demiterea președintelui din 2012, numărul lor a scăzut la 73.016. La ultimele alegeri din România, europarlamentarele din mai 2014, și mai puțin alegători: doar 30.248 de voturi.

Când Traian Băsescu a câștigat al doilea mandat de președinte, la alegerile din 2009, în fața lui Mircea Geoană, PSD a reclamat nereguli la votul organizat în străinătate. Asta în condițiile în care, în țară Mircea Geaonă era câștigător în fața lui Traian Băsescu. După numărarea celor 147.754 de voturi ale românilor din străinătate, din care 146.876 valabil exprimate, situația s-a schimbat însă, Băsescu reușind să obțină al doilea mandat prezidențial la o diferență de doar 70.048 de voturi

Românii de peste graniță au ieșit la vot la referendum în număr de 73.016, iar majoritatea s-a pronunțat pentru demiterea președintelui. (78.47% – 57.297- au spus DA la referendum).

La alegerile europarlamentare din mai 2014, Moldova a revenit în forță, având cel mai mare număr de votanți români: 9.558, la diferență de peste 5.000 de voturi față de Italia și Spania.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?