Industria filmului întregistrează cea mai proastă vară din 1997 încoace, relatează Huffington Post. Potrivit sursei citate, vânzările din bilete la filmele din cinema au scăzut cu 3.9 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă cu 15% mai puțin față de aceeași perioadă din 2013.
Este pentru prima dată în ultimii 17 ani când niciun film lansat vara nu atinge vânzări de bilete de 300 de milioane de dolari pe piața internă. Acest fapt este unul ieșit din comun pentru Statele Unite, în condițiile în care vara este anotimpul în care oamenii merg cel mai des la cinema.
Și acest lucru este cauzat nu doar de calitatea scăzută a ultimelor filme lansate, precum „Eroi de sacrificiu 3” (The Expendables 3) sau „Prizonier în timp” (Edge of Tomorrow), filme care au dezamăgit așteptările, ci și interesul scăzut al oamenilor, potrivit New York Times.
Analiștii pun această scădere pe seama noilor opțiuni de divertisment, precum transmisiile online, și a difuzării meciurilor din Campionatul Mondial.
„E o diferență notabilă. Chiar avem nevoie de mai multe filme care să depășească fiecare 80-150 de milioane de dolari pe piața internă”, a precizat analistul-șef al BoxOffice.com, Phill Contrino.
Cu toate acestea, specialiștii se așteaptă ca în 2015 situația să revină la normal, mai ales în condițiile în care se anunțe producții importante.