Un oficial din ministerul iordanian al Agriculturii, Munther Rifai, a declarat că OIE a raportat mai multe cazuri de boala limbii albastre depistate la animalele din România.
Acesta a precizat că România este al doilea mare exportator de carne către Iordania, după Australia, Regatul importând anual din România între 300.000 și 400.000 de ovine și bovine. Alți exportatori importanți pentru Iordania sunt Moldova, Georgia, Azerbaidjan și Sudan.
Boala limbii albastre nu afectează omul. Aceasta este cauzată de un virus din genul Orbivirus, care este transmis prin înțepătura unor specii de insecte hematofage, din genul Culicoides, și nu prin contactul direct între animale. Boala afectează animalele rumegătoarele și are caracter sezonier. Mortalitatea este variabilă, în funcție de situație, dar poate ajunge, uneori, la sută la sută din efectiv.
Ultimele cazuri de îmbolnăvire a animalelor cu boala limbii albastre au fost confirmate în România vineri, când patru noi focare au fost depistate în gospodării din Prahova.