Ioana Dragu, eleva cu CEA MAI MARE NOTĂ DIN ȚARĂ la bacul de toamnă: „Toată vara am citit”

Ioana Dragu, eleva cu CEA MAI MARE NOTĂ DIN ȚARĂ la bacul de toamnă: „Toată vara am citit
Publicat: 02/09/2014, 11:56
Actualizat: 03/09/2019, 06:50

Rezultatele de la cea de-a doua sesiune de bacalaureat sunt dezamăgitoare pentru 80% dintre absolvenții care au susținut examenul. Cu note mici la română și la matematică, majoritatea celor care au participat vor trebui să mai dea încă odată examenul pentru a promova.

Sunt însă și excepții: elevi care au luat examenul cu note foarte mari. Este cazul Ioanei-Violeta Dragu, o elevă din orașul Buzău, care a obținut cea mai mare medie pe țară – 9,85. Ioana a luat nota 10 la română, 9.75 la istorie și 9.80 la geografie.

În timp ce mulți absolvenți de liceu cu rezultate bune vor să urmeze studiile în străinătate, Ioana a ales calea inversă. Fata nu a dat pentru prima dată bacalaureatul în sesiunea din august pentru că a așteptat să-și legalizeze actele de studiu pe care le-a obținut la Academia Montrose din Scoția, unde a terminat liceul.

„Am fost plecată în Scoția și m-am întors anul acesta, după ce am absolvit cursurile la Monstrose, dar n-am avut cum să dau examenul astă vară pentru că am așteptat să-mi vină actele legalizate”, a spus Ioana Dragu pentru gândul.

„Am simțit că nu mă atrage lumea aceea”

Ea a început liceul la Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău, unde a intrat cu media 9.58 la profilul de Științele Naturii. Din clasa a X-a, Ioana a plecat la studii în Scoția, la Montrose Academy. Nu pentru că își dorea să studieze în străinătate, ci pentru că părinții ei lucrează acolo de 10 ani, mama ca asistentă medicală, iar tatăl ca mecanic într-un service de mașini.

„De la început de când am mers acolo, am simțit că nu mă atrage lumea aceea. Contează și vârsta la care pleci într-un fel. Eu am plecat după clasa a IX-a. Fratele meu, care are 14 ani acum, și a plecat mai de mic nu are nicio problemă, îi place și s-a adaptat perfect. Eu nu m-am putut acomoda. Mi-am dorit tot timpul să vin acasă. Am fost întotdeauna legată de rude, de bunica”, a spus Ioana. Atunci când i se făcea dor de România își suna bunica și afla tot ce se întâmplă.

Cu toate că trei ani de liceu i-a făcut în limba engleză și într-un sistem total diferit față de sistemul de educație din România în care își începuse studiile, Ioana a considerat examenul de bacalaureat o provocare.

Toată vara a învățat și a citit toată materia pentru cele trei discipline la care a dat examenul: limba română, istorie și geografie. „Mie tot timpul mi-a plăcut să învăț. Și în Scoția am învățat, aveam note de A și B, cum e la ei, la toate disciplinele. La liceu am intrat printre primii cu media 9.58, în școala generală am avut media 10. Și acum am stat și am învățat la toate cele trei materii și am avut încredere că voi lua examenul. Într-o lună și jumătate am învățat toată tematica pentru cele trei materii de la bacalaureat”, spune Ioana.

În Scoția, elevii își aleg materiile de studiu de la începutul liceului, în funcție de ce vor să urmeze mai departe. Ioana voia să urmeze medicina, așa că alesese chimia, matematica, biologia și fizica. „Mai aveam sport, desen. Acolo toate notele erau date prin teste. La finalul fiecărui an dădeam evaluare. Nu pot spune că nu mi-a plăcut la școală, dar mie îmi era gândul acasă. Plecatul nu e pentru toată lumea. Eu mi-am dorit să mă întorc. Este altceva dacă mergi ca turist, și cu totul altceva dacă mergi să stai zi de zi acolo. Când aveam vacanțe și veneam în România eram cea mai fericită. După ce am terminat le-am spus părinților mei că vreau să mă întorc. La început au fost puțin sceptici, dar apoi au înțeles și m-au lăsat. Și sunt foarte fericită că m-au lăsat”, spune Ioana.

În ciuda acestor rezultate bune, Ioana mărturisește că simțea că există niște diferențe între ea și colegii ei din Scoția. „Socializam, aveam prieteni, dar erau niște diferențe și de educație, și culturale. M-am întors acasă pentru că nu mai voiam să stau acolo”, povestește Ioana. După ce a trecut de bacalaureat, Ioana vrea să urmeze facultatea la București.

Sesiunea de toamnă, un dezastru pentru 80 la sută dintre candidați

La nivel național, doar 22,27% dintre candidații care au participat la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat au promovat. Înainte de contestații, din totalul celor 52.389 de candidați au promovat numai 11.666 de absolvenți, arată datele statistice ale Ministerul Educației. Cel mai mare procent de promovare în sesiunea de toamnă îl are județul Suceava- 39,6%, urmat de Botoșani- 33,2%, Călărași- 33,0%, Mureș- 31,2%, Brăila – 30,4%, Iași, 30,4%, Buzău- 30,1%.

Cele mai mici procente de promovare în sesiunea august septembrie a bacalaureatului sunt în județele Giurgiu – 6,5%, Mehedinți- 12,9%,Gorj – 14,3% și Ilfov – 15,4%. Însă procente scăzute sunt și în județele Arad – 16,4%, Constanța – 16,1%, Ialomița -17,5%, Covasna – 17,6%, Bistrița-Năsăud – 18,2%, Teleorman – 1 9,1%, Vrancea-19,8%, Bihor – 20% sau Dolj – 20,7%. În București procentul de promovare în sesiunea de toamnă a fost de 16,9%, înainte de contestații.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța