Prima pagină » Știri externe » Cât costă pacea din Ucraina. „Este prețul de plătit pentru a avea o Apărare și o Alianță credibilă”

Cât costă pacea din Ucraina. „Este prețul de plătit pentru a avea o Apărare și o Alianță credibilă”

Cât costă pacea din Ucraina.
Proiectul de dezvoltare a unor unități de reacție în cadrul NATO ca răspuns la criza ucraineană ar urma să coste "câteva sute de milioane de euro" pe an, a apreciat miercuri un general din cadrul Alianței Nord-Atlantice, apreciind că este vorba despre prețul unei "Apărări credibile", relatează AFP.

„Menținerea oamenilor în alertă are un cost, dar dacă ne organizăm într-adevăr bine, iar aceste forțe sunt bine pregătite, este vorba despre o investiție (…) care va fi rentabilizată foarte rapid, în măsura în care vom fi mai eficienți”, a declarat generalul Jean-Paul Paloméros, care conduce unul dintre cele două comandamente strategice ale NATO de la Norfolk, în Statele Unite.

„Este prețul de plătit pentru a avea o Apărare și o Alianță credibilă”, a adăugat comandantul suprem al Alianței Nord-Atlantice însărcinat cu transformarea, într-un interviu pentru AFP.

„Nu sunt cifre colosale dacă le raportăm la bugetele globale ale statelor membre ale Alianței” Nord-Atlantice și nu pot fi comparate cu investiții foarte mari în Apărare, a apreciat el.

Cu titlul de exemplu, Statele Unite, care asigură trei sferturi din finanțarea NATO, au cheltuit în 2013 aproximativ 640 de miliarde de dolari în acest domeniu.

Cei 28 de șefi de stat și de guverne din cadrul NATO urmează să decidă la summitul din Țara Galilor, joi și vineri, să creeze, în cadrul Forței de reacție rapidă a NATO, unități capabile să se mobilizeze în câteva zile în cazul în care izbucnește o criză.

Acest plan de reacție (Readiness Action Plan, RAP) ar putea să fie operațional „până la sfârșitul anului”, a estimat generalul Paloméros.

„Este necesar să fie susținut financiar, dar și în timp, deoarece nu este suficient să fie reactiv o lună, două luni, șase luni… Începând din momentul în care NATO a decis să dețină aceste capacități, este necesar să le dețină pe termen foarte lung”, a apreciat el.

Notând că occidentalii se confruntă cu „amenințări proteiforme”, generalul a apreciat că „răspunsul este foarte clar, în primul rând al unor forțe credibile, bine antrenate, bine echipate, modernizate”. Însă sunt necesare „de asemena forțe care pot fi utilizate foarte suplu și foarte reactive, iar aceasta este lecția pe care am învățat-o din istoria foarte recentă, din crizele actuale (…), lumea merge foarte repede: am văzut acest lucru în criza ucraineană și o vedem în sud, în special în Irak”.

Citește și