Ministrul Justiției, despre Nicușor Constantinescu, trimis în judecată în trei dosare de corupție: Evident că avem informații unde este, dar nu vă pot comunica

Ministrul Justiției, despre Nicușor Constantinescu, trimis în judecată în trei dosare de corupție: Evident că avem informații unde este, dar nu vă pot comunica
Publicat: 05/09/2014, 13:48
Actualizat: 28/03/2019, 18:26

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a fost întrebat, vineri, într-o conferință de presă, la Sibiu, dacă se știe exact unde este Nicușor Constantinescu, în Statele Unite sau în Costa Rica, și de ce durează atât procesul de extrădare, el răspunzând că există „informații” cu privire la locul în care se află persoana dată în urmărire, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Procedura de extrădare este o procedură nepublică. Noi am încercat să explicăm acest lucru. Procedura de extrădare este o procedură extrem de riguroasă și orice risc de formă sau de fond riscă să prelungească procedura sau să o anuleze. Prefer să nu fac niciun fel de comentariu atâta timp cât această procedură este supusă regimului prevăzut de lege, și anume confidențială, până la un anumit moment. De principiu, această procedură poate fi făcută publică în momentul în care un urmărit internațional este reținut de o autoritate a unui stat străin. Atunci procedura poate fi făcută publică. Până în momentul în care persoana nu este reținută procedura nu poate fi făcută publică, tocmai pentru a nu pune în pericol procesul în sine”, a răspuns Cazanciuc.

Întrebat, din nou, dacă se știe unde este Nicușor Constantinescu, Cazanciuc a răspuns: „Evident că avem informații unde este persoana, dar nu vi le pot comunica la acest moment”.

În plus, referitor la durata mare a procedurilor de extrădare Cazanciuc a spus: „Dacă durează mult sau puțin o să putem vedea la un anumit moment procedural. S-ar putea să vă dați seama că au durat foarte puțin procedurile raportat la alte cauze”.

Nicușor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție în trei dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu a asigurat finanțarea Centrului Militar Zonal Constanța, în altul că nu s-a supus controlului Curții de Conturi, iar în cel de-al treilea pentru că a atribuit nelegal terenuri. Într-un alt dosar, șeful CJ Constanța este cercetat pentru luare de mită și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziții, 15 cartușe de calibrul nouă milimetri.

Joi, Tribunalul Constanța a decis arestarea preventivă pe 30 de zile a președintelui suspendat al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, aflat la tratament în SUA, iar decizia, care a fost luată la solicitarea DNA, în dosarul în care Constantinescu este acuzat că nu a asigurat finanțarea Centrului Militar din Constanța, nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Constanța.

Avocatul lui Nicușor Constantinescu, Marius Mocanu, declara, marți, că acesta a plecat din țară cu încuviințarea organelor judiciare, nu a intenționat niciun moment să se sustragă cercetărilor, iar în prezent se află într-un spital din New-York pentru a-și trata cancerul de prostată de care suferă.

Astfel, precizau procurorii anticorupție, în cadrul rechizitoriului din dosarul Centrului Militar Constanța se arată că în perioada 2009 – 27 noiembrie 2013, cu știință, Constantinescu nu a asigurat finanțarea centrului, neefectuând reparațiile necesare la sediul acestuia, dispunând rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilități și servicii de pază necesare funcționării în condiții normale a Centrului Militar Zonal Constanța și încercând de mai multe ori să evacueze instituția din sediul pe care îl ocupa, „fapte care au provocat vătămări ale drepturilor și intereselor legale ale Ministerului Apărării Naționale precum și pagube acestei instituții”. Acest proces se judecă la Tribunalul Constanța.

În paralel, într-un alt dosar, repectiv cel în care președintele suspendat al CJ Constanța este acuzat că nu s-a supus controlului Curții de Conturi, care se află pe rolul Tribunalului București, Nicușor Constantinescu a fost trimis în judecată sub control judiciar. În acest proces, instanța a dispus ca el să fie arestat preventiv, după ce s-a constatat în 12 iunie că acesta nu se afla în țară, încălcând astfel controlul judiciar.

„În acel dosar în care s-a emis mandat de arestare preventivă, inculpatul Nicușor Constantinescu fusese trimis în judecată de procurorii Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obținerea de foloase necuvenite sub forma complicității și 21 de infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu obținerea de foloase”, conform DNA.

În acest context, judecătorul delegat din cadrul Tribunalului București a formulat cerere de arestare provizorie, având în vedere propunerea de extrădare din data de 8 august, emisă în dosarul Tribunalului București, pentru punerea în executare a mandatului de arestare preventivă a lui Constantinescu.

Prin urmare, având în vedere că Nicușor Constantinescu este implicat în două dosare distincte – unul pe rolul Tribunalului Constanția și altul pe rolul Tribunalulului Bucureși – judecarea președintelui suspendat al CJ Constanța, în cauza aflată la Tribunalul Constanța, nu se va putea desfășura decât în condițiile existenței unui mandat de arestare distinct față de cel deja dispus.

Președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța arăta, într-un comunicat, că a informat mai multe instituții, între care Ambasada SUA și Departamentul de Stat al SUA, despre „deciziile abuzive” luate împotriva sa.

După emiterea mandatului de arestare preventivă, Constantinescu a fost suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța. El a cerut în instanță anularea deciziei de arestare preventivă luată de judecătorii Curții de Apel București, această cerere urmând să se judece pe 12 septembrie la Tribunalul București.

Potrivit Legii 302/2004, în cazul în care un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei nu poate fi adus la îndeplinire întrucât inculpatul ori condamnatul nu se mai află pe teritoriul României, instanța care a emis mandatul de arestare preventivă, la propunerea procurorului sesizat în acest scop de către organele de poliție, emite un mandat de urmărire internațională în vederea extrădării, care se transmite Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, pentru a difuzat prin canalele specifice.

Biroul Național Interpol are obligația de a informa Curtea de Apel București imediat ce Nicușor Constantinescu a fost localizat. Informarea va trebui să fie transmisă direct la CAB, iar o copie a acesteia va ajunge la Ministerul Justiției.

Ulterior, Curtea de Apel București va aprecia, printr-o încheiere motivată, asupra îndeplinirii sau neîndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea. Împotriva acestei încheieri poate declara recurs procurorul, din oficiu, în termen de trei zile de la pronunțare, sau la cererea ministrului Justiției, în termen de trei zile de la comunicarea încheierii Ministerului Justiției.

„În termen de 72 de ore de la primirea încheierii (…) prin care s-a hotărât solicitarea extrădării, președintele secției penale a curții de apel competente formulează cererea de extrădare și o transmite, însoțită de actele prevăzute la articolul 38 alineatul (2) și de traduceri certificate în limba statului solicitat sau în limbile engleză sau franceză, direcției de specialitate din Ministerul Justiției, care examinează îndeplinirea condițiilor de regularitate internațională pentru a se solicita extrădarea”, conform Legii 302/2004.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cum și-a apărut Angela Merkel moștenirea politică?