Prima pagină » Știri externe » Atrocitățile comise de Statul Islamic într-un oraș irakian, descoperite după alungarea jihadiștilor

Atrocitățile comise de Statul Islamic într-un oraș irakian, descoperite după alungarea jihadiștilor

Atrocitățile comise de Statul Islamic într-un oraș irakian, descoperite după alungarea jihadiștilor
Forțele kurde și milițiile șiite au descoperit 35 de cadavre în orașul Souleymane Bek, la nord de Bagdad, reluat, luni, de sub controlul jihadiștilor din cadrul grupării Stat Islamic (SI), au anunțat, vineri, un ofițer și un medic, citați de AFP.

Nu se știe la ce dată victimele, găsite în gropi comune, au fost ucise.

Cadavrele au fost transportate cu ambulanțele la morga din Kirkuk, mai la nord, pentru a fi identificate, a precizat doctorul Baha al-Bayati.

Unele cadavre erau în stare de descompunere, potrivit unui corespondent al AFP prezent la fața locului.

Potrivit unui ofițer kurd, o zonă acoperită cu sânge la intrarea în oraș pare a fi locul unde aceste persoane au fost ucise.

SI, care a lansat la începutul lui iunie o ofensivă în Irak ce i-a permis să ocupe teritorii vaste în nord, la est și vest de Bagdad, a comis numeroase atrocități, între care violuri, execuții și persecuții, în orașele cucerite.

De asemenea, SI s-a angajat într-un război în Siria, unde a cucerit regiuni vaste. La sfârșitul lui iunie, această grupare extremistă sunnită a proclamat un califat islamic în regiunile cucerite în Irak și Siria.

 

Autor

Citește și