Prima pagină » Știri externe » Grecia ar putea înregistra în cel de-al treilea trimestru, pentru prima dată din 2008, creștere economică

Grecia ar putea înregistra în cel de-al treilea trimestru, pentru prima dată din 2008, creștere economică

Grecia ar putea înregistra în cel de-al treilea trimestru, pentru prima dată din 2008, creștere economică
Potrivit estimărilor, datoria Greciei va depăși 177% din PIB în 2014.

„Economia Greciei va înregistra creștere în cel de-al treilea trimestru, pentru prima dată în ultimele 24 de trimestre”, a declarat premierul Antonis Samaras în deschiderea unui târg comercial internațional din nordul Greciei, releatează abc.net.

Samaras a anunțat și o serie de tăieri de taxe care vor fi aplicate de anul viitor, printre care o scădere cu 30% a taxei pe combustibilul folosit pentru încălzirea populației. Noile măsuri fiscale vor fi detaliate în octombrie, la prezentarea proiectului de buget pentru anul 2015.

Grecia, țară care se află în recesiune din 2008, a înregistrat o scădere economică de 0,3% în cel de-al doilea trimestru, după un declin de 1,1% în primele trei luni ale anului, și este în continuare cel mai îndatorat stat din zona euro.

Potrivit estimărilor, datoria Greciei va depăși 177% din PIB în 2014.

Cu toate acestea, autoritățile din Atena au reușit, în mare parte, să readucă sistemul fiscal pe linia de plutire, raportând la finele lui 2013 surplus bugetar înainte de plata dobânzilor.

Mai mult, Grecia s-a reîntors pe piețele financiare internaționale, reușind să împrumute 4,5 miliarde de euro prin două emisiuni de obligațiuni anul acesta.

Însă economia elenă este încă departe de a se putea susține fără ajutor extern, iar analiștii estimează că autoritățile din Atena vor începe în această în toamnă negocieri pentru un nou acord financiar cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială.