Elena Udrea, huiduită și aplaudată la serbările de la Țebea: „Mă bucur că sunt un politician care stârnește pasiuni”

Elena Udrea, huiduită și aplaudată la serbările de la Țebea: „Mă bucur că sunt un politician care stârnește pasiuni
Publicat: 07/09/2014, 16:18
Actualizat: 07/04/2019, 06:40

Serbările de la Țebea, din județul Hunedoara, care au marcat 142 de ani de la moartea lui Avram Iancu, au fost un prilej pentru mai mulți politiceni de a face băi de mulțime.

Printre politicienii care au mers la Țebea s-au aflat Klaus Iohhanis, Vasile Blaga, Elena Udrea, Emil Boc, Gheorghe Falcă, Gheorghe Funar, Dan Diaconescu, precum și parlamentarii de Hunedoara.

Evenimentul a fost deschis de ceremonia de decorare a drapelului de luptă al Batalionului 26 Vânători de Munte Avram Iancu din Garnizoana Brad, cu ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, în baza unui decret prezidențial.

După acest moment au urmat o slujbă religioasă oficiată la biserica din curtea cimitirului din Țebea, dar și depuneri de coroane la mormântul lui Avram Iancu.

Au depus coroane de flori toți politicienii prezenți la manifestare, dar și moții salvatori și localnicii din Horea care au participat la căutarea și salvarea victimelor accidentului aviatic din Munții Apuseni. Grupul localnicilor din comuna Horea a fost însoțit de instrumentiști care au cântat imnul lui Avram Iancu în momentul în care au fost depuse coroane de flori.

Elena Udrea a fost însoțită în permanență de primarul Clujului, Emil Boc, iar în timpul ceremoniilor cei doi au stat la o distanță de câțiva metri de Klaus Iohannis și Vasile Blaga.

„E un moment important și faptul că din ce în ce mai mulți români vin aici cred că arată nevoia pe care România o are de lideri patriotici, lideri care să aibă românismul și naționalismul în suflet, români care așteaptă de la cei care îi conduc să aibă grijă de țară, să aibă grijă de popor. Cred că momentul prin care trece România astăzi este unul în care avem nevoie de unitate. Avem nevoie de lideri care să nu mintă, de lideri care să își iubească țara, să își iubească poporul și eu cred că sunt mulți români care pot construi o țară frumoasă în care să ne fie drag tuturor să trăim”, a spus Elena Udrea.

În momentul în care a plecat prin mulțime, unii dintre participanți au huiduit-o, în timp ce alții au încurajat-o, au aplaudat-o și i-au urat să devină președintele țării.

„Mă bucur că sunt un politician care stârnește pasiuni, au trecut ceilalți pe aici neobservați”, a spus Elena Udrea, referindu-se la faptul că a fost huiduită.

La rândul său, Klaus Iohannis, care a fost însoțit de președintele PDL, Vasile Blaga, dar și de fostul ministru de Interne Traian Igaș și de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a fost aplaudat în timp ce a mers printre moții aflați la Țebea, unii dintre aceștia rugându-l să scape țara de tirani, să construiască o Românie nouă și să-i ajute să învingă actuala guvernare.

El s-a oprit, i-a salutat și a dat mâna cu oamenii.

„Am fost invitat aici de domnul președinte Moloț (Mircea Ioan Moloț, președintele Consiliului Județean Hunedoara -n.r.) și sunt foarte bucuros că am dat curs acestei invitații. Este un eveniment emoționant și sunt bucuros că pot să particip astăzi aici la așa o zi frumoasă. Sunt foarte impresionat de ospitalitatea, de căldura cu care am fost primit, am simțit bucuria oamenilor cu care m-am întâlnit. Am putut să le strâng mâna unor oameni, unor români adevărați care au venit astăzi la Țebea”, a spus Klaus Iohannis, care s-a aflat pentru prima dată la manifestările de la Țebea.

La un moment dat, salvatorii din Munții Apuseni cu care Iohannis s-a întâlnit în târgul de la Țebea l-au luat din mulțime și, alături de instrumentiști, i-au cântat „La multi ani!”, deși nu este ziua lui, spunându-i: „Să ne trăiți, domnule președinte!”.

Iohannis a trecut și pe la cortul ACL, dar și pe la cel al Primăriei Arad, unde un artist de muzică populară i-a cântat mai multe melodii patriotice, printre care și imnul lui Avram Iancu.

Întrebat dacă se aștepta să scape de huiduieli, Iohannis a spus că nu știe cum a fost altădată, dar primirea lui la Țebea a fost una deosebită.

Serbările de la Țebea se vor încheia duminică, cu un spectacol folcoric.

Anual, la Serbările Naționale de la Țebea dedicate memoriei lui Avram Iancu participă mii de persoane, între care și politicieni. Anul trecut, la Țebea a fost prezent și președintele Traian Băsescu, în timp ce în 2012 la ceremonii au asistat Mircea Dușa, Mariana Câmpeanu și Ecaterina Andronescu.

Avram Iancu, unul dintre conducătorii revoluției de la 1848-1849 din Transilvania, s-a născut în anul 1824, la Vidra, în Munții Apuseni, într-o familie de moți înstăriți. A studiat dreptul la Cluj și a murit la 10 septembrie 1872, la Baia de Criș, fiind îngropat la Țebea, județul Hunedoara, lângă „Gorunul lui Horea”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?