Jean Copil a practicat lupte și rugby, iar în prezent se ocupă de pregătirea fizică a lui Marius Copil, însoțindu-l pe acesta la turneele la care participă. Jean Copil a profitat de meciul de la București pentru a merge la Arad să pregătească pălinca.
El a afirmat, în glumă, că speră ca tatăl său să nu îi ceară bani pentru pregătirea fizică.
„Îl plătesc foarte mult pe preparatorul meu fizic. L-am lăsat acum să stea o săptămână acasă, să își facă pălinca. Cred că va bea acum puțin. E vorba de tata, dacă nu știți, deci îmi permit să spun asta și mă bucur că nu îmi ia niciun ban, deocamdată”, a spus Copil.
Jucătorul de tenis Maris Copil, locul 174 ATP, l-a învins, vienri, la Arenele BNR din București, cu scorul de 6-2, 6-3, 6-2, pe sportivul Elias Ymer, locul 242 ATP, astfel că România a egalat scorul, 1-1, în întâlnirea cu Suedia din Cupa Davis.
Copil s-a impus în fața numărului 1 suedez, în vârstă de 18 ani, după un meci care a durat aproximativ o oră și 45 de minute.