Prima pagină » Sport » CONFLICT la Steaua: ”Nu avem nevoie de asta”

CONFLICT la Steaua: ”Nu avem nevoie de asta”

CONFLICT la Steaua: ''Nu avem nevoie de asta''
Președintele de imagine al Stelei, Helmuth Duckadam, a criticat gestul suporterilor de la meciul cu Gaz Metan, unii dintre aceștia plecând după ce Keșeru a deschis scorul, scrie Digisport.

Conflictul a pornit după ratarea calificării în grupele Ligii Campionilor, atunci când suporterii i-au chemat pe jucători în fața peluzei, iar mulți dintre ei nu au venit.

”După ce doi ani echipa i-a învățat cu spectacol și trofee câștigate, așa e. S-au obișnuit cu Champions League și sunt supărați că am ratat calificarea. Și noi suntem, dar cred că trebuie ca suporterii să vină aproape de echipă, pentru că jucătorii au nevoie de ei”, a declarat Duckadam.

Fostul mare portar consideră că steliștii nu trebuie să își ceară scuze suporterilor și nu așteaptă iertarea acestora. ”Nu avem nevoie de iertarea lor, ne iartă Dumnezeu, nu fanii. Noi ne-am făcut treaba, dar așa e fotbalul. Unii trebuie să piardă, iar de data asta am fost noi. Un suporter adevărat e alături de echipă și la bine, și la rău. Cred că un parcurs bun îi va aduce pe suporteri la stadion”, a declarat Duckadam.

Steaua este lider în Liga I, după șapte etape, și este calificată în grupele Europa League, unde o va întâlni, în prima etapă, pe Aalborg din Danemarca.

 

Citește și