Românii ar putea plăti obligațiile către Fisc și primării cu cardul, la ghișeu și online

Românii ar putea plăti obligațiile către Fisc și primării cu cardul, la ghișeu și online
Publicat: 15/09/2014, 17:08

„Proiectul are mai multe componente, nu numai plata cu cardul la ghișeu, dar și plata cu cardul online și posibil alt acceptator de plată. Dacă vom implementa proiectul așa cum îl gândim în momentul de față cu plata cu cardul, vom fi primii din lume care-l vom face. Ne comparăm cu alte agenții fiscale, din câte știm sunt destul de avansați și australienii în acest sens. În momentul când vom ieși cu proiectul de ordonanță vom vedea în ce formă este, dar este foarte posibil să fim primii din lume care vom avea un astfel de sistem”, a declarat luni ministrul Finanțelor Publice, Ioana Maria Petrescu, în conferința de lansare a platformei ANAF prin care persoanele fizice pot solicita mai multe documente online.

Ea a precizat că proiectul de ordonanță, anunțat de premierul Victor Ponta, prezent la conferință, pune bazele legale ale unui astfel de sistem, însă pentru aplicarea sa este nevoie de o perioadă mai îndelungată, de 6-12 luni pentru ca o persoană să-și poată plăti taxele cu cardul la ghișeu.

Premierul a precizat că Guvernul realizează cadrul legal și acordurile, investițiile urmând să fie făcute de emițătorii privați (băncile).

La rândul său, Valentin Mavrodin, directorul Direcției Trezorerie și Contabilitate Publică în MFP, a explicat că abordarea actului normativ este de a acoperi atât taxele achitate către ANAF, cât și cele către primării.

„Vrem ca trezoreria statului să devină acceptator de plată, pentru că problemele întâmpinate de ghișeul.ro (platformă pe care cetățenii pot plăti online taxele locale – n.r.) în prezent sunt legate de experiența pe care o au autoritățile locale și costurile pe care le generează implementarea unui astfel de sistem. În România sunt peste 3.200 de autorități publice locale, costurile individuale sunt de 300 euro doar pentru interconectare, vorbim de 1,5 milioane euro extrapolând la toate autoritățile locale. Vrem ca trezoreria statului să ofere gratuit acest sistem către toate autoritățile locale”, a afirmat Mavrodin.

El a arătat că, devenind acceptator, trezoreria poate oferi serviciul de achitare online gratuit pentru toate instituțiile publice din România, indiferent de natura obligațiilor de plată. Totodată, toți deținătorii de carduri pot utiliza acest serviciu, scopul fiind de a interconecta toate instituțiile publice.

„De asemenea, mai avem un act normativ și lucrăm cu două bănci mari pilot, cu CEC și BCR, pe un produs unde persoanele fizice clienți ai acestor bănci, de peste 7 milioane, pot achita obligațiile gratuit. Acest sistem vrem să-l conectăm la un moment dat cu aplicațiile de internet banking ale băncilor – avem cadrul legal creat – și atunci, dacă accesezi o interfață de internet banking, poți să-ți vezi obligațiile de plată și să le achiți”, a spus Mavrodin.

Raluca Ghinea, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
22 noiembrie, ziua care a zguduit omenirea. Misterul persistă, multe întrebări au rămas fără răspuns
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?