ANALIZĂ: Etapele pe care Scoția le-a parcurs până la referendumul asupra independenței și ce se va întâmpla dacă țara se desprinde de Marea Britanie

– 2 noiembrie 1967: ascensiunea spectaculoasă a formațiunii separatiste Scottish National Party (SNP), până atunci marginală, într-un scrutin parțial la Hamilton, propulsează problema independenței scoțiene pe scena națională.

– 1 martie 1979: eșecul unui referendum cu privire la transferul unor puteri și crearea unei adunări regionale scoțiene. O proporție de 51,6 la sută dintre scoțieni a votat „pentru”, dar această tabără reprezenta doar 32,9% din alegătorii înscriși, sub pragul prevăzut de 40%.

– 1 mai 1997: după 18 ani de guvernare conservatoare la Westminster, extrem de nepopulară în Scoția, Partidul Laburist revine la conducerea țării. Premierul Tony Blair promite un nou referendum asupra descentralizării, cu speranța de a obține un parteneriat regional majoritar laburist.

– 11 septembrie 1997: al doilea referendum cu privire la transferul unor puteri. De această dată tabăra „da” obține o victorie cu 74,3% din voturi. A doua întrebare, care obține și ea o majoritate de voturi favorabile (63,5%), vizează transferul diverselor puteri fiscale Parlamentului regional.

– 12 mai 1999: regina Elizabeth II deschide în mod oficial Parlamentul regional, alcătuit din 129 de membri, în Sala adunării generale a Bisericii Scoției, la Edinburgh. Transferul puterilor către Parlamentul regional, dominat de o coaliție a laburiștilor și liberal-democraților, intră în vigoare la 1 iulie.

– 3 mai 2007: după a doua coaliție între laburiști și „Lib-Dem” în 2003, SNP preia frâiele Parlamentului, cu 47 de mandate, față de cele 46 ale Partidului Laburist. Alex Salmond este desemnat premier. SNP, care nu are o majoritate absolută, se abține să exercite presiuni în vederea organizării unui referendum asupra independenței Scoției.

– 5 mai 2011: SNP obține 69 de mandate în alegeri și își asigură majoritatea absolută în Parlamentul din Holyrood. Alex Salmond face campanie pentru a obține un referendum asupra independenței, cu care David Cameron este, într-un final, de acord.

– 15 octombrie 2012: executivele britanic și scoțian semnează Acordul de la Edinburgh asupra termenilor referendumului de independență.

– 24 ianuarie 2013: Comisia electorală independentă optează pentru întrebarea „Scoția trebuie să fie o țară independentă?”.

– 26 noiembrie 2013: Guvernul scoțian își prezintă Cartea Albă a independenței. Intitulat „Viitorul Scoției: ghidul dumneavoastră pentru o Scoție independentă”, acest document de 649 de pagini prezintă poziția separatistă asupra tuturor punctelor de impact, de la monedă la monarhie, inclusiv domeniul nuclear sau petrolul de la Marea Nordului.

– 7 septembrie 2014: tabăra care susține independența se clasează pentru prima dată pe primul loc într-un sondaj YouGov, cu 47% opinii favorabile, în timp ce susținătorii menținerii Scoției în interiorul Marii Britanii obțin 45%.

– 18 septembrie 2014: peste patru milioane de alegători în vârstă de peste 16 ani sunt invitați la urne. Zeci de mii de rezidenți scoțieni nu au așteptat această dată și au votat prin corespondență.

Consecințele economice și politice ale unei independențe a Scoției

Numeroase întrebări de ordin economic, politic și diplomatic despre viitorul unei eventuale Scoții independente au apărut înaintea referendumului de joi, în timp ce sondajele de opinie anticipează un scor strâns între susținătorii și opozanții independenței, relatează AFP.

Dacă Alex Salmond, premierul scoțian și liderul campaniei în favoarea independenței, a vrut să calmeze lucrurile afirmând că o Scoție independentă și-ar păstra moneda, apartenența la UE și suverana în persoana reginei Elizabeth II, nimic din toate acestea nu este însă garantat.

Într-o primă fază, un vot în favoarea independenței nu se va materializa în schimbări spectaculoase, dar va marca începerea unor negocieri complexe de dobândire a independenței efective a regiunii nordice a Marii Britanii, fixată pentru 24 martie 2016 de către Partidul Național Scoțian (SNP) al lui Salmond.

Între timp, problemele legate de economie sunt cele care stârnesc cele mai multe comentarii.

Moneda și datoria

SNP a declarat că vrea să folosească în continuare lira sterlină. Acest drept îi este pentru moment negat cu vehemență de Londra, care refuză o uniune monetară fără uniune politică. „O uniunea monetară este incompatibilă cu suveranitatea” Scoției, a reiterat la sfârșitul campaniei directorul Băncii Angliei, Mark Carney.

Alex Salmond a amenințat în schimb că va renegocia partajul datoriei britanice. Partidul său propune pentru moment ca aceasta să fie repartizată pe baza contribuției de până acum la bugetul uniunii sau pe baza mărimii populației scoțiene.

Petrolul și gazele

O altă problemă va fi cea a repartizării resurselor petroliere și gazifere din Marea Nordului. Potrivit experților, ar trebui să se facă o distribuire geografică, urmându-se linia de partajare a apelor de pescuit, ceea ce ar conferi Scoției 91 la sută din venituri.

Unii separatiști visează ca Scoția să devină o nouă Norvegie, cu casieriile pline grație aurului negru. Ei intenționează să înființeze un fond suveran după modelul țării nordice, pentru a a fructifica această bogăție. Unioniștii avertizează la rândul lor că este riscant să fundamentezi bugetul unei țări pe o resursă atât de perisabilă.

Uniunea Europeană

SNP, proeuropean (în timp ce Guvernul britanic a promis un referendum privind apartenența țării la UE) vrea ca o Scoție independentă să facă parte din Uniunea Europeană. Edinburgh ar trebui totuși să urmeze procesul de aderare, la fel ca toți ceilalți candidați.

Apărare

Separatiștii vor ca Scoția să aibă o Constituție care să stipuleze că noul stat va fi denuclearizat. Or, cele patru submarine nucleare britanice Trident sunt staționate pe teritoriul său, la Farslane (vest). Aceasta ridică întrebări asupra viitorului lor.

Libera circulație

Va fi o frontieră și va fi nevoie de un pașaport pentru a călători între Scoția și vecinii săi? Separatiștii nu vor acest lucru, dar vor în același timp relaxarea măsurilor pentru imigranți. Or, Guvernul conservator al lui David Cameron a ales, dimpotrivă, o politică mai restrictivă față de imigrație.

Alegeri

Pe plan politic, nu se pune problema pentru moment de amânare a alegerilor generale britanice prevăzute pentru mai 2015. Mandatul aleșilor scoțieni în Parlamentul din Westminster va fi însă scurtat.

Ce se va întâmpla cu monarhia?

SNP a promis ca o Scoție independentă să continue să se supună reginei Elizabeth II. Totuși, tabăra republicană califică din ce în ce mai deschis monarhia drept anacronică.

Regina a reamintit, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, că este „imparțială” în scrutinul privind independența, atitudine pe care cronicarii regali au interpretat-o drept o „îngrijorare”.

UE se teme de o contagiune în cazul în care Scoția obține independența

Liderii europeni își ascund cu greu nervozitatea în fața perspectivei privind independența Scoției, care generează temeri privind o contagiune, și evocă riscul de a rămâne în afara Uniunii Europene, relatează AFP.

Săptămâna trecută, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a refuzat să comenteze ultimele sondaje care prezintă susținătorii și oponenții independenței Scoției aproape la egalitate, precizând că este vorba despre „afaceri interne”.

Dar președintele CE, Jose Manuel Barroso, și-a atras criticile susținătorilor independenței în februarie, când a declarat că ar fi „extrem de dificil, chiar imposibil” ca Scoția independentă să adere la UE.

„Ar fi desigur foarte dificil să obținem acordul tuturor celorlalte state membre UE pentru a accepta o nouă țară venind dintr-un alt stat membru”, a afirmat el.

Barroso a citat Spania, care se confruntă cu revendicări separatiste și refuză să recunoască Kosovo. „Într-un fel este o situație similară, pentru că este vorba despre un stat nou”, a adăugat el.

Separatiștii scoțieni au criticat aceste afirmații argumentând că referendumul lor, consimțit de Londra, este diferit de proclamarea unilaterală a independenței Kosovo, contestată de Serbia.

Promisiunea unei probleme instituționale pentru Bruxelles a determinat anumiți lideri să facă declarații în special politice, subliniază Nicola McEwen, profesor la Centrul scoțian pentru schimbare constituțională.

„Este cu adevărat o situație dificilă pentru Uniunea Europeană”, notează la rândul său Pablo Calderon Martinez, responsabil cu Studiile europene la King’s College din Londra.

UE, care se confruntă deja cu o economie în criză și un șomaj ridicat, în special în rândul tinerilor, ar vrea să evite discuția care se anunță furtunoasă cu privire la modalitatea în care ar trebui tratată o Scoție independentă, proeuropeană. Cu atât mai mult cu cât în est, acțiunile Rusiei în Ucraina îngrijorează țările baltice cu o importantă minoritate rusofonă, care ar putea cere mai multă autonomie.

„Nimeni nu vrea să fie nevoit să rezolve această problemă în timp ce există crize în Ucraina, în Orientul Mijlociu, în Irak”, remarcă Montserrat Guibernau, profesor de științe politice la Queen Mary University din Londra.

Un lucru este sigur: „Un nou stat independent ar deveni, din cauza independenței sale, un stat în exteriorul Uniunii Europene”, a afirmat încă din 2013 președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, întrebat atunci despre Catalonia.

Acesta ar trebui să ceară aderarea la UE, „conform procedurilor de aderare cunoscute”, ceea ce ar putea dura până în 2020, potrivit experților. „În orice caz, aceasta ar fi supusă ratificării de toate statele membre”, a continuat el.

Catalanii, care au manifestat în număr mare pentru independență la Barcelona, dar și bascii urmăresc cu atenție referendumul, în timp ce Madridul refuză să ia în considerare o independență a acestor regiuni. „Spaniolii, și probabil și francezii, vor face probabil tot ce pot pentru a bloca existența Scoției în UE pentru a descuraja Catalonia”, a apreciat Calderon Martinez.

Chiar și ministrul german al Afacerilor Externe, Frank-Walter Steinmeier, a declarat că preferă să își „imagineze că Marea Britanie rămâne unită”.

„Nu mi-aș putea imagina un scenariu în care Scoția ar fi singura țară din Europa exclusă”, notează McEwen. Separatiștii scoțieni speră să obțină o modificare a tratatelor, ceea ce le-ar permite să rămână în UE înaintea independenței oficiale, prevăzută la începutul lui 2016.

Unii experți citează exemplul Germaniei de Est după reunificare, apreciind că după discuții inițial dificile, o aderare ar putea fi luată în considerare în doi sau trei ani.

În opinia lui McEwen, Bruxellesul are interes să iasă cu bine din această situație. „Acesta ar putea deveni un subiect de mândrie pentru UE, pentru că nu întotdeauna diferendele teritoriale se soluționează astfel”.