La începutul lunii octombrie, două mari companii aeriene fac angajări la București. Arabii de la Qatar Airways, companie desemnată anul acesta ca fiind al doilea cel mai bun operator aerian din lume, ajung în Capitală pe 5 octombrie și angajează stewardeze pentru baza din Doha. Două zile mai târziu, o firmă care furnizează însoțitori de bord pentru cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa – Ryanair, organizează o sesiune de recturare.
La finalul anului trecut, salariul unei stewardese care lucra la Qatar Airways pornea de la 1.000 de euro și putea să ajungă până la 2.000 de euro în funcție de orele de zbor efectuate într-o lună, conform datelor obținute de gândul. În cazul operatorului low-cost, noii angajați primesc în primele șase luni de muncă un salariu de 1.200 de euro. Cele mai bune stewardese pot ajunge să lucreze direct pentru irlandezii de la Ryanair și, după un an, pot promova în funcția de customer service supervisor unde pot câștiga un salariu brut de până la 30.000 de euro pe an, conform anunțului de recrutare.
Ce trebuie să faci pentru a ajunge stewardeză în Qatar
Evenimentul de recrutare organizat de către reprezentanții companiei Qatar Airways, care operează o flotă de 134 aeronave către 144 destinații din Europa, Orientul Mijlociu, Africa, Asia Pacific, America de Nord și America de Sud, va fi organizat pe 5 octombrie la hotelul Athenee Palace Hilton, între orele 9:00 – 17:00.
Înscrierile se pot face până pe 4 octombrie, iar la sesiunea de recrutare candidatele trebuie să se prezinte îmbrăcate într-o ținută business, cu un CV, o copie după pașaport, o fotografie tip pașaport (fără ochelari, acolo unde este cazul), o fotografie plan întreg (tot fără ochelari) și o copie după diploma care atestă absolvirea studiilor.
FOTO: Qatar Airways/Facebook
Vârsta minimă de angajare ca însoțitor de bord la Qatar Airways este de 21 de ani. Arabii caută, totodată, persoane care să ajungă la înălțimea de 212 cm stând pe vârfuri, cu mâna ridicată, care au absolvit cel puțin liceul și sunt fluente în limba engleză.
Sursă: YouTube
Starea excelentă de sănătate și abilitățile interpersonale bune sunt și ele luate în considerare la angajare. Puteți aplica pentru acest job aici.
Reprezentanții Qatar Airways vor organiza un eveniment de recrutare și la Cluj, pe 12 octombrie, la Grand Hotel Italia. Și în acest caz, arabii vor căuta românce care să se angajeze ca stewardese la baza din Doha.
Cum arată stewardesa căutată de Ryanair
Româncele care vor să se angajeze ca stewardese la compania aeriană low-cost Ryanair trebuie să completeze online un formular pentru sesiunea de recrutare organizată de Crew Link. Candidatele care trec de această primă etapă de selecție primesc ulterior prin e-mail invitații la eveniment.
FOTO: anna.aero
Candidatul ideal trebuie să aibă o înălțime cuprinsă între 157 de cm și 188 de cm, să fie apt din punct de vedere medical și să știe să înoate. Eventualele tatuaje nu trebuie să se vadă în momentul în care angajatul îmbracă uniforma companiei irlandeze. Cunoașterea limbii engleze este obligatorie.
Sursă: YouTube
QUIZ