Prima pagină » Economic » Ce salarii câștigă românii angajați la benzinării

Ce salarii câștigă românii angajați la benzinării

Ce salarii câștigă românii angajați la benzinării
Angajații benzinăriilor OMV Petrom, Rompetrol și Lukoil câștigă lunar salarii nete cuprinse între 700 de lei și 1.500 de lei.

Românii care lucrează în stațiile de alimentare ale unora dintre cei mai mari jucători de pe piața de profil din România primesc lunar salarii nete de până la 1.500 de lei. Unii dintre angajați pot câștiga mai mult prin bonusuri pe care le primesc dacă depășesc target-urile impuse de companii.

Vânzătorii angajați în stațiile peco OMV Petrom câștigă lunar un salariu net cuprins între 600 de lei și 800 de lei, potrivit datelor obținute de gândul de pe forumurile de profil. Câștiguri mai mari au șefii de stație. În cazul lor, salariul net lunar variază între 1.000 de lei și 1.200 de lei.

OMV Petrom a înregistrat în primele șase luni ale anului 2014 vânzări de 10,72 miliarde de lei și un profit net de 1,9 miliarde de lei. Tot la finalul primului semetru aceștia aveau 782 de benzinării. Anul trecut, 19.619 români lucrau pentru această companie, potrivit Ziarul Financiar.

Salarii mai mari primesc cei care lucreză pentru rușii de la Lukoil. Un vânzător primește la finalul lunii 800 – 1.000 de lei, în timp ce șeful unei benzinării obține un câștig net de 1.100 – 1.200 de lei. Lukoil este una dintre cele mai mari companii internaționale de petrol și gaze și a intrat pe piața locală în anul 1998. Rețeaua sa de comercializare a carburanților cuprinde 301 stații de distribuție.

Vânzătorii primesc salarii mai mici la Rompetrol. Un angajat cu acest job la Rompetrol primește la final de lună 700 – 900 de lei. Salariile nete lunare ale șefilor de stații sunt însă mai mari decât la OMV Petrom și la Lukoil. Acestea variază între 1.200 de lei și 1.500 de lei.

În România, rețeaua de benzinării Rompetrol cuprinde 450 de stații de alimentare. La nivel european, grupul deține peste 1.000 de benzinării în șase state, respectiv România, Republica Moldova, Bulgaria, Franța, Spania și Georgia. Acestea operează și sub brandurile Dyneff și Litro.

Citește și