Prima pagină » Știri » Ponta cere ajutorul comunității românești din SUA pentru eliminarea vizelor

Ponta cere ajutorul comunității românești din SUA pentru eliminarea vizelor

Ponta cere ajutorul comunității românești din SUA pentru eliminarea vizelor
Premierul Victor Ponta a cerut membrilor comunității românești din SUA ajutorul pentru eliminarea vizelor de intrare pe teritoriul american impuse în prezent românilor, spunând că Guvernul "se chinuie" de la București să rezolve această problemă, dar este nevoie de lobby în relația cu congresmenii.

El a arătat că, prin introducerea României în programul Visa Waiver, ar „părea într-adevăr” că românii sunt parteneri cu Statele Unite ale Americii și nu doar aliați îndepărtați.

„Am o rugăminte pentru comunitatea noastră: tot ne chinuim de la București să rezolvăm problema cu Visa Waiver, însă de fiecare dată ni se spune că noi nu avem destul lobby la congresmeni. Poate reușiți dumneavoastră să fiți mai eficienți decât partea guvernamentală și, la un moment dat, această reminiscență a unor vremuri mai trecute, și anume sistemul cu viza, deși s-a îmbunătățit mult, poate reușim să scăpăm de ea și să pară într-adevăr că suntem parteneri cu Statele Unite ale Americii și nu suntem doar, așa, un îndepărtat aliat”, a spus Ponta membrilor comunității românești, într-o întâlnire organizată la sediul Consulatului General al României din New York.

Bulgaria, Cipru, Croația, România și Polonia sunt singurele țări UE ai căror cetățeni au nevoie de vize pentru a călători în SUA. Bulgarii și românii sunt singurii cetățeni europeni care nu pot călători fără vize în Canada.

Programul Visa Waiver, derulat de autoritățile americane, permite cetățenilor din anumite țări să călătorească în SUA, în scop turistic sau de business, pentru a perioadă de maximum 90 de zile, fără viză.

În luna mai, după o discuție avută cu vicepreședintele SUA, Joe Biden, aflat atunci la București, premierul Ponta a afirmat că România beneficiază de susținere din partea administrației democrate de la Casa Albă pentru eliminarea vizelor de intrare pe teritoriul SUA, dar trebuie să își folosească toată influența și prietenii din Congresul american, în special în zona republicană.

În discuția avută, joi, cu membrii comunității românești, Ponta a mai afirmat că se bucură pentru faptul că între România și SUA există relații politice bune, adăugând că speră ca acestea să fie simțite și în viața comunității.

„Mă bucur că avem așa relații bune politice între America și România, mi-aș dori să le și simțim în viața comunității, pentru că, altfel, eu am întâlnit români alături de americani mai mult în Afganistan și în alte zone”, a spus Ponta.

Întâlnirea premierului Ponta cu membrii comunității a fost inițial anunțată ca fiind fără presă, din „constrângeri de spațiu”, iar echipamentele de înregistrare au fost reținute la intrare. La insistențele reprezentanților presei române de la New York, Ponta a acceptat totuși prezența acesteia spunând: „Vă rog, orice doriți dumneavoastră să filmați, e liber. Este o țară liberă”.

Premierul Victor Ponta se află în SUA, cu ocazia Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Citește și