John Cusack, în vârstă de 48 de ani, a vorbit într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian despre dificultățile construirii unei cariere în cinematografie.
„Nu poți ajunge sus. (Hollywood, n.r.) este un bordel, iar oamenii o iau razna, cultura de acolo pur si simplu mănâncă actorii tineri și apoi îi scuipă afară. Este greu să supraviețuiești fără să îți găsești un refugiu”, a declarat actorul american, care în prezent își promovează cel mai recent film, „Maps to the Stars”, regizat de David Cronenberg și în care joacă alături de Julianne Moore, Robert Pattinson și Mia Wasikowska.
Filmul vorbește despre obsesia de a deveni vedetă și modul în care celebritățile tinere pot ajunge în cele mai proaste situații posibile. Scenaristul Bruce Wagner subliniază în film importanța tinereții în industria cinematografiei americane și include chiar și o scenă în care se sugerează că o actriță de 26 de ani este considerată ca fiind „la menopauză” de colegii săi mai tineri.
„Pentru femei este foarte dură comparația lui Bruce, asta cu dacă ai 26 de ani ești la menopauză. Este absurdă situația, doar pentru că e puțin exagerată. Am prietene actrițe care sunt trase pe linie moartă la 29 de ani, pentru ca industria vrea ceva nou și fierbinte de 22 de ani. Spui că este pornografie infantilă… e ciudat!”, a mai declarat John Cusack.
Actorul american a mai spus în acest interviu că Al Pacino și Rob Reiner au fost mentorii săi în tinerețe.
„Când eram eu tânăr, oamenii aveau grijă de tine. Existau și oameni de treabă în industrie. Când am venit în Los Angeles, Rob Reiner mi-a spus «Vino și stai în casa mea». M-a învățat lucruri. Am lucrat cu Pacino, care vorbea cu mine și mă învăța. Acum nu se mai întâmplă astfel”, a continuat Cusack.
John Cusack are o carieră cinematografică de peste trei decenii și s-a remarcat în filme precum „Umbre și ceață”, „Împușcături pe Broadway”, „Miezul nopții în grădina binelui și răului”, „Con Air – Avionul Condamnaților”, „La hotarul dintre viață și moarte”, „În pielea lui John Malkovich”, „High Fidelity” – pentru care a fost nominalizat la Globul de Aur -, „Camera 1408”, „2012” și „Teleportați în adolescență”.