Parlamentul zerocameral

După cinci ani, voința poporului a fost, în sfârșit, împlinită. La referendumul din 2009, peste 6,7 milioane de români au votat un legislativ cu o singură cameră. În sfârșit, România are un Parlament unicameral! Desigur, pe o perioadă limitată, de aproape șapte săptămâni, pentru că senatorii au decis că în acest timp este mai importantă campania electorală pentru alegerile prezidențiale, nicidecum activitatea în forul decizional. De astăzi, 1 octombrie, democrația a intrat în vacanță, odată cu senatorii. Și, cel mai probabil, vom ajunge la un Parlament zerocameral, și cu niște deputați trimiși la „activitate în circumscripțiile electorale”.

De azi, timp de 48 de zile, o să bată vântul pe holurile Parlamentului. Să nu-i căutați pe senatori acolo, căci nu-i veți găsi. Campania electorală pentru alegerile prezidențiale cântărește mai mult decât rechizitoriul DNA pentru licențele Microsoft, mai mult decât punerea în aplicare a unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Aproape 7,7 milioane de români au ales 588 de deputați și senatori. Dintre aceștia, au mai rămas 575 de parlamentari. Toți pentru unul, unul pentru toți. Și ca să ne dovedească faptul că trăim într-o democrație adevărată, ei lucrează la consolidarea statului de drept, la separația puterilor în stat, dar și la o bună colaborare între acestea. Parlamentul își dă toată silința pentru a consolida Președinția, lăsând treaba Legislativului în sarcina Guvernul. În tot acest timp, puterea judecătoarească este redusă la tăcere.

În altă ordine de idei, s-ar putea bănui că cei 575 de parlamentari sunt în slujba celor 7,7 milioane de români care i-au votat. Dar s-ar bănui greșit.

O scurtă recapitulare. Senatorii au avut vacanța de iarnă, au muncit din februarie până în aprilie, apoi o lună de zile au fost în campanie electorală pentru europarlamentare, au revenit la treabă la sfârșitul lunii mai, numai bine cât să-și încheie sesiunea parlamentară. S-au întors după două luni de vacanță de vară și, nici nu a trecut bine septembrie, că deja și-au aprobat alte șase săptămâni de concediu. Iar pe 17 noiembrie, când teoretic se vor reîntoarce în Parlament, o vor face doar pentru a încheia o nouă sesiune.

Și poate problema nu ar fi atât de mare dacă momentul pe care și l-au ales n-ar fi atât de prost. Pentru că în perioada următoare pe ordinea de zi a Senatului ar fi trebuit să se regăsească niște rapoarte importante. Cu doi senatori pe lista de așteptare a procurorilor DNA în megadosarul Microsoft, Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu, cu un alt senator incompatibil, Akos Mora, pentru care comisia juridică a decis, pentru prima oară în istorie, revocarea mandatului, cu o ordonanță care legalizează traseismul aleșilor locali, singura metodă de a o opri fiind respingerea de către Senat, iată cum plenul, care este suvern, se autosuspendă. Pentru 48 de zile.

Parlamentarii se bat mereu cu pumnii în piept că lasă justiția să-și facă treaba, dar când vine momentul adevărului, votul e contrar solicitărilor venite de la procurori. Ei mereu se laudă că apără statul de drept, dar mai degrabă apără statul acasă, tocmai pentru ca alții să nu cumva să stea după gratii.

I-am auzit de atâtea ori plângându-se că au o imagine proastă. Că nu le convine că sunt toți băgați în oala corupților, a incompatibililor și a celor care nu fac nimic în Parlament. Că se simt ascultați și amenințați de justiție, tocmai pe criteriul că sunt politicieni. Cum îndrăznim noi, jurnaliști, să generalizăm, să-i hulim pe toți, când ei sunt, de fapt, oameni respectabili, cinstiți, cu familii acasă, care își fac meseria în mod onest.

De fapt, problema este mai simplă decât pare. Ei nu înțeleg un lucru banal. Că ei nu au fost aleși acolo pentru a se reprezenta pe ei înșiși, pentru a bifa undeva, pe Wikipedia sau în ziarele din presa locală, că au existat ca deputați sau senatori. Că au făcut o declarație politică pe care nu a băgat-o nimeni în seamă, dar au semnat condica în legislativ. Că s-au pozat alături de oficiali internaționali sau că au ronțăit un pișcot într-o delegație din Turkmenistan. Ei nu sunt acolo pentru a încasa o indemnizație și pentru a trece ca gâsca prin baltă, cu mai multe zile libere decât lucrătoare. Ei sunt acolo, teoretic, ca să apere și să promoveze interesul cetățenilor care i-au votat. Să facă, să dezbată și să adopte legi, nu doar ordonanțe de urgență pe bandă rulantă. Să decidă pentru binele oamenilor, nu la comanda partidelor. Iar pentru asta, trebuie să facă un lucru elementar, pe care toți românii responsabili îl fac în fiecare dimineață: să meargă la serviciu.