Prima pagină » Sănătate » CNAS a aprobat toate dosarele depuse de bolnavii de cancer care au nevoie de tratament cu molecule scumpe

CNAS a aprobat toate dosarele depuse de bolnavii de cancer care au nevoie de tratament cu molecule scumpe

CNAS a aprobat toate dosarele depuse de bolnavii de cancer care au nevoie de tratament cu molecule scumpe
Bolnavii de cancer care au depus la CNAS un dosar complet vor putea beneficia de tratament cu molecule noi. Anunțul a fost făcut de instituție, care a anunțat că în prezent au fost aprobate toate dosarele depuse de pacienții care suferă de afecțiuni oncologice care necesită tratament cu molecule scumpe.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a aprobat toate dosarele eligibile depuse de pacienții bolnavi de cancer care necesită tratament cu molecule scumpe, potrivit unui comunicat dat pubvlicității de CNAS.

Comisiile de specialitate întrunite în luna septembrie la CNAS au analizat cele 2.556 de dosare depuse de bolnavii cu afecțiuni oncologice pentru continuarea și inițierea tratamentului cu molecule scumpe.

În urma analizei, comisiile din cadrul CNAS au aprobat continuarea tratamentului pentru 1.249 de bolnavi și initierea tratamentului pentru 1.263 de bolnavi. Au fost incluse în tratament toate dosarele complete și care au corespuns criteriilor de includere.

În prezent se află depuse la CNAS un număr de 203 dosare care vor fi analizate în cadrul comisiilor din luna octombrie 2014.

Un număr de 8.607 de bolnavi de cancer beneficiază acum de tratament cu molecule scumpe, cu aprobarea CNAS, cu peste 1.000 de pacienți mai mult decât la începutul anului:

● Ianuarie 2014 – 7.532 pacienți în tratament cu molecule scumpe,

● Septembrie 2014 – 8.607 pacienți în tratament cu molecule scumpe.

Ministerul Sănătății și CNAS acordă o atenție deosebită derulării optime a Programului național de oncologie, fiind alături de toți pacienții care necesită sprijin. Urmărim să scurtăm cât mai mult posibil timpul de așteptare al pacienților care au nevoie de tratament cu aprobarea CNAS”, a declarat Vasile Ciurchea, Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

În ultimii ani, numărul total al bolnavilor cu afecțiuni oncologice care au acces la tratament a crescut, în medie, cu 3.000 de pacienți pe an, ajungând de la 90.474 de bolnani în 2008 la 108.000 de bolnavi în 2014:
● 2008 – 90.474 pacienți
● 2012 – 98.261 pacienți
● 2013 – 104.805 pacienți
● 2014 – 108.000 pacienți

Citește și