Prima pagină » Economic » Gazprom a redus din nou livrările de gaze către România. Oficial: „trebuie să începem să ne obișnuim cu astfel de situații”

Gazprom a redus din nou livrările de gaze către România. Oficial: „trebuie să începem să ne obișnuim cu astfel de situații”

Gazprom a redus din nou livrările de gaze către România. Oficial:
Grupul rus Gazprom a redus miercuri, pentru a doua oară, livrările de gaze naturale către România, de această dată cu 13% față de nivelul planificat, a anunțat Departamentul pentru Energie, care menționează că "ar trebui să ne obișnuim cu astfel de situații".

„Livrările de gaze rusești către România au scăzut ieri cu 13% în raport cu nominalizările Transgaz. Volumul total al livrărilor de gaze rusești din această perioadă este la un nivel foarte scăzut, sub 0,2 milioane metri cubi pe zi, în condițiile în care producția României este la un nivel de aproximativ 31 milioane metri cubi pe zi”, se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Energie.

În prezent, consumul de gaze se situează la circa 22 milioane de metri cubi pe zi, iar din producția de aproximativ 31 milioane de metri cubi, circa 9 milioane de metri cubi se înmagazinează în continuare zilnic.

„Nu există niciun motiv de îngrijorare, trebuie să începem să ne obișnuim cu astfel de situații generate de Gazprom. Volumele pe care le importăm sunt foarte mici, iar România este pregătită să facă față foarte bine acestei ierni fără ca populația să aibă de suferit”, a declarat, în comunicat, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

România a înmagazinat până în prezent cu un miliard de metri cubi de gaze naturale mai mult decât obligațiile legale stabilite de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, care vizau constituirea unor depozite de circa 1,8 miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Nicolescu a discutat marți cu ambasadorul Federației Ruse în România, Oleg Malginov, despre reducerea livrărilor de gaze din luna septembrie, în urma căreia a anunțat că „nu s-a confirmat faptul că situația nu va continua în același registru”.

Grupul rus Gazprom a redus, în prima parte a lunii septembrie, volumele de gaze livrate unor companii din România, fără să ofere vreo explicație. Importurile de gaze rusești sunt însă extrem de reduse în această perioadă, iar România dispune de rezerve suficiente pentru perioada de iarnă.

Nicolescu afirma, în prima parte a lunii septembrie, că populația nu va avea de suferit la iarnă din cauza reducerii volumelor de gaze importate din Rusia.

Departamentul pentru Energie menționează că în ultima perioadă Dispeceratul Gazprom din Sofia a anunțat de mai multe ori reducerea livrărilor de gaze naturale către România, dar că potrivit datelor centralizate de Transgaz o singură astfel de intenție s-a și materializat într-o scădere efectivă a livrărilor.

„Mi-am exprimat speranța că recentele concluzii ale discuțiilor purtate între Comisia Europeană-Ucraina și Rusia vor fi respectate de toate părțile”, a declarat Nicolescu în comunicat.

În timpul discuțiilor tripartite care au avut loc vineri, Rusia și Comisia Europeană și-au exprimat susținerea pentru un „plan de iarnă” un pachet de măsuri care să fie valabile până la sfârșitul lunii martie, în scopul de a reduce riscurile legate de tranzitul gazelor rusești către Europa.

Citește și