Da, Victor Ponta, Victoria Nuland vorbește despre tine

Da, Victor Ponta, Victoria Nuland vorbește despre tine
Publicat: 03/10/2014, 14:00

„În Europa Centrală de astăzi, amenințările interne la adresa democrației și libertății sunt îngrijorătoare. În această regiune, cele două cancere, regresul democratic și corupția, amenință visul pentru care atât de multe persoane au muncit începând din 1989. Și vedem lideri din regiune care, în timp ce culeg beneficiile apartenenței la NATO și UE, par să fi uitat valorile pe care se bazează aceste instituții. Așa că astăzi îi întreb pe acești lideri: Cum puteți dormi sub umbrela Articolului 5 al NATO noaptea, în timp ce ziua promovați „democrația iliberală”, încurajați naționalismul, impuneți restricții presei sau demonizați societatea civilă?! Pun aceeași întrebare și în legătură cu cei care protejează oficialii corupți de urmărirea judiciară, evitând Parlamentul atunci când este convenabil pentru ei sau fac afaceri care cresc dependența țărilor lor de o sursă de energie în pofida politicii declarate de diversificare”. (Victoria Nuland, subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Euroasiatice, joi, într-un discurs susținut la Washington, în cadrul Central Europe Strategy Forum)

Veți spune, domnule Ponta, că nu e vorba despre dumneavoastră. Că tocmai ați fost la New York și că aveți și o poză cu președintele Barack Obama. Ce dovadă mai mare că americanii vă susțin? A spus-o și Bogdan Chrieac că sunteți validat, treaba-i rezolvată. Sigur, televiziunile dumneavoastră omit să spună că și premierul din Tombuktu a plecat acasă cu o poză cu Obama și că o fotografie de la un dineu nu reprezintă nici un cec în alb, nici un certificat de bună purtare, nici pașaportul pentru Cotroceni. Ne-ați spus că ați schimbat câteva cuvinte cu Barack Obama, mai mult ați vorbit cu Victoria Nuland. Cât ați fugit de ea când a venit la București, tot la ea ați ajuns! V-a spus și dumneavoastră, direct, în față, că sunteți un pericol pentru democrație?! Un pericol la fel de mare precum tizul dumneavoastră de la Budapesta?!

Pentru că eu asta citesc din mesajul de o duritate fără precedent transmis de doamna Nuland. Destinatarul discursului domniei sale este o încrucișare genetică dintre Viktor&Victor, din care rezultă acel tip de politician est-european populist, găunos, naționalist, degrabă admirator al autoritarismului rusesc și al miracolului chinezesc. Veți spune că americanii confundă din nou Bucureștiul cu Budapesta, că băiatul rău al Europei este Viktor Orban, autorul conceptului de „democrație iliberală”, și nu dumneavoastră, care aveți o poză cu Barack Obama în portofel. Nu vă bazați pe asta. Desigur, la dumneavoastră lucrurile astea nu vin din ideologii și concepte, ci din instinctul de a lua, ca o amoebă, forma spațiului pe care-l populați. La fel ca omologul dvs. din Ungaria, și el extrem de mândru de apartenența lui etnică, arătați aceeași lipsă de respect pentru valorile liberale, statul de drept, libertatea presei și societatea civilă. Ați fost în stare de un mic blitzkrieg instituțional, schimbând peste noapte comisii și oameni doar ca să vă salvați de un plagiat limpede ca lumina zilei (puțini își mai amintesc că decizia de „neplagiat” v-a dat-o Gheorghiță Mateuț, celebrul avocat al penalilor). Ați fost primul care i-a deplâns pe condamnații penal Adrian Năstase și Dan Voiculescu, declarându-i victime politice și lovind, astfel, cu bună știință într-o Justiție care face eforturi mari să supraviețuiască presiunilor politice. Ați vorbit de debăsificarea societății pe modelul denazificării, trasând o falie într-o societate și așa dezbinată și alimentând isteria televizată. Ați demonizat constant presa care v-a criticat, v-ați pus ciomăgarii să intre cu bocancii în viața personală și să-i execute public pe comentatorii care nu vă plac, ați trimis luni de zile comandouri de funcționari publici în controale „ca să găsească ceva” ziarelor care nu vă laudă. Ați folosit Parlamentul ca paravan pentru corupții care se sustrag urmăririi judiciare, dând tuturor baronilor dumneavoastră garanția că lucrurile se vor schimba în bine pentru toată lumea după alegeri.

De ce vorbesc americanii? De ce sunt interesați de România? Ca să ne sugă resursele, ar spune mândrii dumneavoastră români. Că au interese în zonă, cum avem și noi în Asia, le-ați spune dumneavoastră geostrategic. Adevărul e că americanii s-au cam săturat să fie luați de proști. Cu o Rusie nervoasă, nimeni nu-și permite înlăuntrul Alianței nord-atlantice lideri care să facă pe nebunii. Unora de pe la noi urechismele dumneavoastră le pot părea amuzante, așa sunteți dvs, mai imatur, când vă apucă, spargeți bibelourile în vitrină.

Mesajul Victoriei Nuland nu pare însă deloc amuzat. Din contră, este grav și sumbru: în 25 de ani, o generație întreagă de oameni, de politicieni buni-răi, a muncit ca să pună România pe drumul greu, dar corect, al democrației, al libertăților liberale și al statului de drept. A luptat cu o inerție teribilă, uneori chiar împotriva unei părți importante a populației, ca să ducă România în UE și în NATO.

După 25 de ani, asistăm la „un regres democratic”, spune acum clar și răspicat cea mai avizată voce a diplomației americane. Dar cel mai teribil lucru nu este spus, ci subînțeles: acest regres al democrației nu s-ar fi produs niciodată fără complicitatea unei bune părți a poporului. Iată de ce alegerile de peste o lună reprezintă, de fapt, marea alegere pe care românii trebuie să o facă într-un punct critic al existenței lor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Legea se schimbă în toată România. Trebuie să ai vârsta minimă de 21 de ani
Cât a câștigat Meghan Markle din serialul ”Suits”. Nu a fost nici pe departe cea...
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Sfaturile lui Titu Maiorescu pentru tânărul politician Constantin Argetoianu