STUDIU: SIDA a apărut pentru prima dată la Kinshasa, în anii 1920

Oamenii de știință au reconstituit istoria genetică a HIV (virusul imunodeficienței umane), care cauzează SIDA, concentrându-se pe tulpina grupului M, cea mai frecventă a acestui retrovirus, informează Mediafax, citând AFP.

Rezultatele studiului lor, apărute joi în revista americană Science, sugerează că strămoșul comun al HIV a apărut pentru prima dată „foarte probabil” la Kinshasa, în jurul anilor 1920.

Virusologii știau deja că acest retrovirus a fost transmis de maimuțe la oameni cel puțin în 13 cazuri, dar una singură dintre aceste infecții este vinovată de declanșarea pandemiei umane.

Acea transmitere unică, specifică, a condus la apariția lui HIV-1, virusul aflat la originea pandemiei, care a cauzat aproape 75 de milioane de infecții până în prezent, aflate în cea mai mare parte în Africa subsahariană.

Analize efectuate de cercetătorii de la Universitatea Oxford din Marea Britanie și Universitatea Louvain din Belgia arată că, între anii 1920 și 1950, o combinație de factori, precum urbanizarea rapidă, construirea căilor ferate în Republica Democrată Congo (RDC), pe atunci Congo-ul belgian, ca și schimbările apărute în comerțul sexual, au favorizat emergența și propagarea SIDA începând de la Kinshasa.

„Pentru prima dată, am analizat toate datele genetice disponibile, folosind cele mai moderne tehnici filogeografice, pentru a estima din punct de vedere statistic originea virusului”, a explicat Oliver Pybus, profesor la catedra de zoologie de la Universitatea Oxford, unul dintre principalii autori ai studiului.

„Putem astfel să afirmăm, cu un grad ridicat de certitudine, locul și momentul în care pandemia s-a declanșat”, a adăugat el.

Unul dintre factorii analizați arată că dezvoltarea căilor ferate, în special în Congo-ul belgian, a jucat un rol cheie în dezvoltarea pandemiei la începuturile acesteia, făcând din Kinshasa una dintre cele mai bine deservite orașe din întreaga Africă, o veritabilă placă turnantă.

„Informațiile din arhivele coloniale indică că, la sfârșitul anilor ’40, peste 1 milion de persoane tranzitau prin Kinshasa cu trenul în fiecare an”, precizează Nuna Faria, profesor la Universitatea Oxford, coautor al studiului.

„Datele genetice ne spun și faptul că HIV s-a propagat foarte repede prin Congo, care are o suprafață echivalentă cu aceea a Europei de vest, deplasându-se prin intermediul persoanelor infectate care călătoreau pe căile ferate și pe cursurile de apă”, a subliniat el.

Astfel, HIV a putut să ajungă la Mbuji-Mayi și Lubumbashi, în sudul extrem, și la Kinsangani, în nord, între sfârșitul anilor ’30 și începutul anilor ’50.

Aceste migrații au permis virusului să își stabilească primele focare secundare de infecție în acele regiuni, care dispuneau de bune rețele de comunicare cu țările din sudul și estul Africii.

„Credem că modificările din societate care s-au produs în momentul independenței statului Congo, în 1960, au făcut probabil ca virusul să scape în grupuri mici de persoane seropozitive pentru a infecta populații mai extinse, înainte de a se propaga în lumea întreagă, la sfârșitul anilor ’70”, a mai spus acesta.

HIV a fost identificat pentru prima dată în 1981.

Pe lângă dezvoltarea transportului, anumite schimbări în atitudinile sociale, mai ales în rândul persoanelor din industria sexului, ca și un acces mai mare la seringile pe care le împărțeau între ei toxicomanii, dintre care unii erau infectați, au dus la creșterea în intensitate a epidemiei.

„Studiul nostru sugerează că, după transmiterea inițială a virusului de la animal la om, prin vânătoare și consumul de carne de vânat, a existat o scurtă fereastră în epocă, în Congo-ul belgian, care a permis acestei tulpini particulare a HIV să apară și să se propage”, a explicat profesorul Pybus.

În anii ’60, sistemul de transport, mai ales cel feroviar, care a permis virusului să se răspândească pe distanțe vaste, își jucase deja rolul, iar „semințele pandemiei erau deja presărate peste tot în Africa și dincolo de ea”, a adăugat același cercetător.