David Lodge: Când începi un roman, te gândești la el tot timpul. Cele mai bune idei îți vin când te bărbierești, nu când stai la birou

David Lodge: Când începi un roman, te gândești la el tot timpul. Cele mai bune idei îți vin când te bărbierești, nu când stai la birou
Publicat: 05/10/2014, 16:17

Când v-ați dat seama că vă doriți să deveniți scriitor? Cum ați început să scrieți?

Cred că atunci când am descoperit literatura, când aveam în jur de 14 ani. În parte, datorită influenței unui profesor de engleză de la școală. Cred că mulți scriitori încep pentru că au avut un profesor de engleză foarte încurajator, sau oricare ar fi limba, și ca majoritatea oamenilor am scris puțin poezie la vremea respectivă, dar nu este deloc genul meu, așa că am început să citesc ficțiune, sfătuit de profesorul meu, și cred că majoritatea scriitorilor încep vrând să reproducă pentru alți oameni satisfacția și interesul lor pentru literatură. Este un mijlloc de a ieși afară din tine și a reflecta asupra propriei experiențe și, posibil, să dai o valoare propriei reacții asupra lumii, să o scrii. Aș spune că a fost legat de studiul literaturii încă de la început. Primul lucru pe care l-am publicat în revista școlii a fost un eseu despre poezia din Primul Război Mondial. Profesorul meu de engleză m-a încurajat să scriu și să public. Următorul text pe care l-am scris a fost o nuvelă despre cum să obții o bursă pentru a merge la universitate. De la început am avut un interes în critica literară și am încercat să scriu și eu. Așa a început.

Care este cel mai dificil lucru în a scrie un roman?

Cred că este vorba despre scrierea narativă. Întotdeauna încerc să îmbunătățesc tehnica și limbajul dintr-o carte. Dacă scrii un roman realistic vrei să creezi un comportament recognoscibil. Cititorul este interesant în ceea ce ai tu de spus și crede în poveste, deci, ca să construiești romanul trebuie să începi cu o idee. (…) Să construiești narațiunea într-un mod satisfăcător este, într-un fel, cea mai dificilă parte, pentru că, în mod constant, trebuie să faci alegeri majore, care au implicații majore mai târziu. Dacă scrii o propoziție și nu-ți place, știi că poți reveni la ea și s-o îmbunătățești, dar povestea trebuie să aibă o logică. Îți tot pui întrebări despre cum ar trebui să se dezvolte. (…) Îl atragi pe cititor într-un fel de joc, îi pui câteva capcane și ascunzi dezvoltarea poveștii tale. (…) Dacă intriga este corectă, dacă are o logică, detaliile emoționale și limba pentru a le descrie vor apărea în mod natural. Și într-un fel este mai ușor de făcut. Trebuie să găsești o intrigă bună.

Ați lucrat vreodată la mai multe romane în același timp?

Niciodată. Nici nu pot să lucrez la alte tipuri de scriitură. Când începi un roman, te gândești la el tot timpul. Îl scrii în capul tău. Uneori, cele mai bune idei îți vin când te bărbierești sau ceva de genul acesta, mai degrabă decât când stai la birou. Uneori, a trebuit să refuz oferte tentante de a scrie ceva, chiar și pentru televiziune, pentru că eram în mijlocul unui roman și știu că dacă îl las deoparte îmi va fi greu să mă întorc la el.

Ați spus că aceasta este o bună perioadă să fii surd. Credeți, totuși, că această lume tehnologizată este mult prea apăsătoare pentru oameni?

Tehnologia a fost foarte folositoare în a ajuta persoanele surde și am spus că este cea mai bună perioadă să fii surd pentru că sunt atât de multe dispozitive, dar mulți oameni se transformă singuri în surzi, pentru că merg în cluburi și își supun urechile la zgomote teribile, deci ne putem aștepta ca surzenia să devină din ce în ce mai frecventă în rândul populației.

Cărțile dumneavoastră au fost traduse în lumea întreagă. Cum țineți legătura cu cititorii dumneavoastră?

Nu prea țin legătura. Ei îmi scriu uneori, dar sunt ocazii ca acestea, la festivaluri, când îți întâlnești cititorii, care te cunosc prin intermediul cărților traduse. Primesc multe e-mailuri de la cititorii englezi. De asemenea, francezii îmi scriu, pentru că sunt popular și acolo. Nu cred că am multe scrisori de la cititorii români, dar știu că sunt foarte entuziasmați. Asta am aflat când am venit aici. Este interesant să ai reacții de la cititori, dar într-un fel cred că este un pericol la întâlnirile dintre cititori și scriitori, ar putea fi o dezamăgire pentru cititori. Cred că scriitorul este o altă persoană, în spatele cărții

Citiți critici literare? Le acceptați?

Le citesc, pentru că asta este prima șansă de a afla cum este primită cartea ta. Nu-mi place să citesc critici academice în legătură cu munca mea. Am scris și eu și i-am învățat pe studenții mei cum s-o facă, dar simt că aceste critici academice, chiar și atunci când sunt pozitive, sunt amenințătoare. Este dificil să ai o atitudine recunoscătoare la acestea, chiar dacă sunt pozitive, pentru că s-ar putea să nu fii de acord cu ele.

Există o rețetă pentru succes în literatură?

Nu este. Dacă ar fi, toată lumea ar urma-o. Sunt anumite particularități în cărți care le fac să aibă succes și lumea să le citească și să le recitească și asta este o calitate pe care nu o poți preda. Poți preda tehnica de a spune povești, dar calitatea care face o carte să nu mai fie lăsată din mână este altceva.

Ce sfat le-ați da tinerilor scriitori?

Să citească foarte mult și să nu se aștepte ca primele lucrări să fie foarte bune, pentru că scrii fiind influențat de alți oameni și e nevoie de puțină maturitate pentru a reuși. Dar trebuie să încerce și să tot încerce.

Care este părerea dumneavoastră despre premiile literare. Sunt importante?

Cred că au devenit prea importante în lumea literară, deoarece este prea multă putere care ți se poate urca la cap. Cartea este cea care contează.

La ce lucrați acum?

Tocmai am terminat o carte autobiografică, care m-a ținut ocupat în ultimul an și puțin. Este despre primii mei 40 de ani de viață și despre cum am devenit un scriitor.

Știți ceva despre literatura română?

Am citit un roman al unuia dintre organizatorii festivalului, Lucian Teodorovici. Primul lui roman care a fost tradus în engleză și a spus că regretă că este singurul care este tradus în engleză, pentru că nu este foarte mulțumit de el. Avea doar 23 de ani când l-a publicat. Dar mi-a plăcut.

Ce părere aveți despre Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași. Care sunt primele impresii?

Cred că este grozav. Am avut o seară minunată, este un succes din câte mi-am dat seama.

David Lodge (născut în 1935) este romancier, dramaturg și scenarist. Lodge a avut parte de o formare academică la Colegiul Universitar din Londra, ulterior obținând un master și un doctorat în teoria literaturii. A urmat o carieră universitară la Universitatea din Birmingham, între 1960-1987, după care s-a dedicat în totalitate vocației de scriitor, care avea să îi aducă notorietatea. La succesul literar internațional al lui David Lodge a avut un rol hotărâtor trilogia campusului universitar, care i-a adus două nominalizări la Booker Prize: „Schimb de dame” (1975), „Ce mică-i lumea!” (1984; Polirom, 2002, 2003, 2011) și „Meserie!” (1988), potrivit site-ului www.filit-iasi.ro.

O altă temă majoră a lucrărilor lui Lodge este romano-catolicismul, abordată încă de la primul său roman, „The Picturegoers” (1960), inspirat din copilăria autorului. Autorul britanic este cunoscut și pentru lucrările sale de critică și teorie literară, în care abordează în principal romanele de factură britanică și americană.

Alte titluri semnate de Lodge și traduse în limba română sunt „Gânduri ascunse” (2001), „Terapia” (1995), „Muzeul Britanic s-a dărâmat!” (1965), „Vești din Paradis” (1991), „Răcane, nu ți-e bine!” (1962), „Cât să-ntindem coarda?” (1980), „Afară din adăpost” (1970), „Autorul, la rampă!” (2004), „Crudul adevăr” (1999), „Mort de surd” (2008) și „Bărbatul făcut din bucăți” (2011).

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași, care se desfășoară de miercuri până duminică, este un eveniment finanțat de Consiliul Județean Iași, prin Muzeul Literaturii Române Iași. În total, ediția din 2014 a FILIT reunește peste 300 de invitați de seamă ai literaturii mondiale și române, precum și traducători, manageri culturali, editori, librari, difuzori de carte, critici și jurnaliști culturali.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
22 noiembrie, ziua care a zguduit omenirea. Misterul persistă, multe întrebări au rămas fără răspuns
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?