Iohannis: Nu sunt dispus să îmi dau demisia în 2016, pentru că nu asta este soluția

Iohannis: Nu sunt dispus să îmi dau demisia în 2016, pentru că nu asta este soluția
Publicat: 05/10/2014, 19:41
Actualizat: 06/10/2014, 19:45

„Nu sunt dispus să îmi dau demisia în 2016 pentru că nu asta este soluția, dar trebuie să continuăm discuțiile despre modificarea Constituției. Nu voi intra în detalii, dar dacă mandatul președintelui trebuie corelat cu mandatul Parlamentului, trebuie discutat în Parlament”, a declarat Iohannis, într-o conferință de presă, la Timișoara.

Întrebat care va fi primul lucru pe care îl va face dacă va fi ales președinte, Iohannis a spus că va veni la Timișoara, la manifestările dedicate Revoluției Române din Decembrie 1989.

„Sper să fie un scor mare după alegeri, pentru că așa simt eu Timișoara, iar după ce voi fi ales, unul din primele lucruri va fi să vizitez Timișoara când se împlinesc 25 de ani de la Revoluție”, a spus Iohannis.

Klaus Iohannis s-a aflat, duminică, la Timișoara unde s-a întâlnit cu primarul Nicolae Robu (PNL), apoi a participat la Festivalul Folcloric al Minorităților și la Festivalul Gastronomic, care se desfășoară simultan în Parcul Rozelor din oraș.

Mai mulți timișoreni aflați la aceste manifestări au dat mâna cu candidatul ACL la Președinție, iar unul dintre comercianți i-a oferit acestuia produse pe care le avea la vânzare.

Ulterior, Iohannis s-a întâlnit cu membri ai PNL și PDL din județ, la Centrul de Afaceri din Timișoara.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Google Gemini va putea controla și alte aplicații pentru utilizatori, cum ar fi să comande...