Ministrul Justiției: Nu cred că mesajul transmis de Nuland se referă la România, dar este unul corect

Ministrul Justiției: Nu cred că mesajul transmis de Nuland se referă la România, dar este unul corect
Publicat: 06/10/2014, 12:50
Actualizat: 06/10/2014, 12:58

„Faptul că noi vorbim destul de mult despre mesajul doamnei Nuland înseamnă că acest mesaj și-a atins scopul, de a ajunge la toți cei care vor să audă acest mesaj. Dacă mesajul se referă sau nu la noi, cred că orice român de bună credință care îl citește, cu atenție, observă că el este formulat într-o manieră diplomatică, într-un context european mai larg”, a spus ministrul Justiției.

Făcând referire și la alte declarații ale oficialilor americani, Robert Cazanciuc a spus că el crede că acest mesaj nu se referă la România, însă a menționat că, pe fond, este un mesaj corect.

„Faptul că noi românii discutăm și ne exprimăm orice opinie dorim despre acest mesaj este, până la urmă, dovada libertății noastre, deci nu cred că se referă la noi”, a declarat ministrul Justiției, după încheierea conferinței anuale anticorupție cu tema „Bune practici în prevenirea corupției. Promovarea integrității și a transparenței”..

Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că remarca Victoriei Nuland vizează inclusiv România, menționând că îl îngrijorează respingerea de către clasa politică a semnalului extrem de puternic legat de corupție, semnal care acum nu mai vine de la președintele României.

„Ce mă îngrijorează totuși e respingerea de către clasa politică a semnalului extrem de puternic, care acum nu mai vine de la președintele României”, a spus Băsescu, potrivit căruia campaniile la adresa instituțiilor care luptă împotriva corupției sunt de fapt campanii împotriva rezolvării unui deficit de securitate.

Potrivit acestuia, corupția este o amenințare la adresa securității naționale, și un caz cum este „Microsoft” este o probă care arată „până la ce nivel poate ajunge corupția și cum se distribuie, cel puțin teoretic, resursele obținute din corupție”.

Președintele a precizat că declarația făcută de Victoria Nuland este mult mai complexă decât o simplă atenționare legată de situația țărilor din Europa Centrală.

Băsescu a făcut, totodată, referire directă la liderii PSD, Victor Ponta, și PNL, Klaus Iohannis, cărora le-a transmis că Nuland vorbește despre parlamente care împiedică mersul Justiției.

Traian Băsescu a precizat, pe de altă parte, că toate instituțiile statului care luptă împotriva corupției trebuie sprijinite, el arătând că, de fapt, campaniile împotriva acestor instituții sunt campanii împotriva rezolvării unui deficit de securitate.

Premierul Victor Ponta a spus, vineri, că declarațiile subsecretarului de stat american pentru afaceri euroasiatice Victoria Nuland au vizat Ungaria, nu și România, așa cum încearcă președintele Traian Băsescu să acrediteze ideea.

El a susținut că inclusiv președintele Obama a făcut o referire la acest aspect încă de săptămâna trecută, România fiind o țară care respectă drepturile fundamentale ale cetățenilor, precum și libertatea presei.

„Declarațiile doamnei Nuland au fost foarte clare, și nu doar ale doamnei Nuland, ci ale președintelui Barack Obama, care săptămâna trecută a făcut o observație cu privire la starea democrației și presei în țara vecină nouă. Nu pot decât să mă bucur să spun că în România respectăm drepturile fundamentale, respectăm libertatea presei și nu vreau să mă uit peste graniță la ceea ce fac alții”, a adăugat premierul.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cum și-a apărut Angela Merkel moștenirea politică?