Cât va plăti primăria din Iași pentru ceremoniile de sărbătorire a Sf. Parscheva. Bugetul e dublu față de anul trecut

Cât va plăti primăria din Iași pentru ceremoniile de sărbătorire a Sf. Parscheva. Bugetul e dublu față de anul trecut
Publicat: 06/10/2014, 20:36

Bugetul a fost votat de către consilierii locali din Iași, unde PSD are majoritate. Sărbătorile Sfintei Cuvioase Parascheva vor dura 11 zile și vor cuprinde, pe lângă pelerinaj, și concerte de de muzică pop care vor avea loc, în intervalul 11-15 octombrie, în mai multe cartiere ale orașului și pe esplanada din fața Palatului Culturii.

Pe de altă parte ,în programul evenimentului sunt prevăzute și acțiuni precum „concurs de minigolf și concurs de cațărat în copaci” sau „statui vii la Iași”.

Pe trotuarele din oraș vor fi autorizate tarabe ale comercianților care să vândă produse artizanale.

La slujba religioasă din data de 14 octombrie, sunt așteptați peste 10.000 de oameni, printre care și premierul Victor Ponta și alți importanți lideri ai PSD.

Programul evenimentelor religioase dedicate Sărbătorii Sfintei Parascheva a fost publicat pe portalul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei – Arhiepiscopia Iașilor.

Evenimentele se vor desfășura pe durata a 11 zile, în perioada 9 – 19 octombrie. Anul acesta, vor fi aduse la Iași moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București.

JOI, 09 octombrie 2014 :

Orele 07.00 – 11.30 – Miezonoptica, Utrenia și Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).

Ora 11.00 – Deschiderea Simpozionului Monumentul – Tradiție și viitor, ediția a XVI-a organizat de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei în parteneriat cu Complexul Muzeal Național Moldova Iași (Muzeul Unirii)

Orele 16.00 – 17.00- Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala Mitropolitană)

VINERI, 10 octombrie 2014:

Ora 06.30 – Procesiune cu moaștele Sf. Cuv. Parascheva, înconjurul Catedralei prin Bulevardul „Ștefan cel Mare și Sfânt” și depunerea lor pe platoul din fața Căminului preoțesc „Sf. M. Mc. Gheorghe” pentru închinare.

Ora 07.00 – Sfințirea apei (aghiazma mică) și Sf. Maslu (în curtea Catedralei Mitropolitane – lângă Catedrala Veche).

Orele 07.30 – 11.30 – Utrenia și Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).

Orele 16.00 – 17.00 – Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala Mitropolitană)

Orele 19.00 – 20.30 – Pelerinajul Calea Sfinților- Procesiune cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Se va desfășura pe următorul traseu:

Ieșirea cu sfintele moaștele ale Cuv. Parascheva se va face prin poarta de lângă Casa Nicodim. Se va merge pe strada I. C. Brătianu până la intersecția cu strada Cuza Vodă (Clădirea Operei). Pelerinajul continuă pe strada Cuza-Vodă până la intersecția cu strada Armeană. Apoi se va coborî pe aceeași stradă spre biserica Sf. Sava unde se va face prima oprire. În continuare se va merge pe strada Costache Negri până în dreptul Mănăstirii Sf. Trei Ierarhi unde va avea loc ultima oprire. Se va rosti și aici o ectenie întreit scurtă și se va continua pelerinajul spre Catedrala Mitropolitană prin Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Intrarea în curtea Catedralei Mitropolitane se va face prin poarta principală, se va trece prin fața Catedralei Mitropolitane și apoi sfintele moaște vor fi reașezate pe baldachin în fața Căminului preoțesc „Sf. M. Mc. Gheorghe”.

Orele 21.00 – 01.00 – Slujba de priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană)

SÂMBĂTĂ, 11 octombrie 2014 :

Orele 07.00 – 11.30 – Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).

Ora 11.30 – Vernisajul expoziției „Constantin Brâncoveanu 300. Documente de Arhivă” (Turnul Goliei al Mănăstirii Golia, Iași) – Expoziția poate fi vizitată în perioada 11 – 13 octombrie 2014

Orele 21.00 – 01.00 – Slujbă de Priveghere (în Catedrala Mitropolitană)

DUMINICĂ, 12 octombrie 2014:

Orele 07.00 – 12.00 – Miezonoptica, Ceasurile, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).

Ora 08.15 – Resfințirea Bisericii Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul din Iași (adresa: Str. I.C. Brătianu, nr. 14)

Ora 09.00 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie (la Biserica Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul din Iași)

Ora 18.00 – Concursul coral Lăudați peDomnul -ediția a VII a, etapa mitropolitana (în Catedrala Mitropolitană).

Orele 21.00 – 01.00 – Slujba de priveghere a Sf. Ap. Andrei – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

LUNI, 13 octombrie 2014:

Orele 07.00 – 11.30 – Miezonoptica, Ceasurile, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).

Ora 08.15 – Sfințirea Bisericii Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt din Iași (adresa: Aleea Rozelor, nr. 7C)

Ora 09.00 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie (la Biserica Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt din Iași)

Orele 21.00 – 03.00 – Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie- în Catedrala Mitropolitană).

MARȚI, 14 octombrie 2014:

Ora 07.00 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Cuv. Parascheva și Ceasurile (în Catedrala Mitropolitană).

Orele 09.00 – 13.00 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie (pe podiumul din B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt).

Ora 20.00 – Slujbă de Priveghere (Vecernia, Litia și Utrenia) (în Catedrala Mitropolitană)

MIERCURI, 15 octombrie 2014:

Orele 07.00 – 11.30 – Miezonoptica, Utrenia și Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).

Orele 16.00 – 17.00 – Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala Mitropolitană)

Ora 18.00 – Lansare de carte: Imnele Sfinților Martiri Brâncoveanu (autor: Ioan Alexandru) și Mai aproape de Hristos. Spovedania și iertarea (autor: Mitropolitul Antonie de Suroj), urmată de Conferința Mărturisirea (în fața oamenilor și în fața lui Dumnezeu) susținută de către Pr. Nicolae Tănase de la Valea Plopului și Domnul Costion Nicolescu (în Aula Mihai Eminescu a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași).

DUMINICĂ, 19 octombrie 2014:

Ora 19.00 – Spectacolul Plecare fără întoarcere (piesă de teatru dedicată Sfinților Martiri Brâncoveni) susținut de trupa de teatru Civic Art (la Teatru Luceafărul din Iași). Intrarea este liberă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat peste 99,7%
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Drama haiducului neînfricat, iubit de toți românii. Domnițele oftau după el. A murit în condiții...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Savantul român care a salvat mii de vieţi prin „Marea experienţă românească”