‘Șeful statului decolează spre taigaua siberiană, unde se și va odihni cu ocazia zilei sale de naștere’, a declarat luni seara Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, care împlinește marți 62 de ani.
Potrivit acestuia, Putin se va afla ‘la 300-400 de kilometri de cea mai apropiată așezare umană, astfel încât nu vor fi condiții de hotel’.
Peskov a indicat că acest traseu a fost ales din motive logistice: președintele rus are prevăzut în program să participe miercuri la o acțiune în Districtul federal Siberia.
PUBLICITATEPurtătorul de cuvânt al liderului rus a refuzat categoric să ofere vreun detaliu cu privire la modul în care locatarul de la Kremlin își va serba ziua de naștere în taiga, dacă va merge la pescuit sau la vânătoare. ‘Se va odihni pur și simplu’, s-a limitat să afirme Peskov.
Peskov nu a putut să spună nici măcar ce licoare va fi în paharul pe care Putin îl va ridica în cinstea sa. ‘Nu știu!’, a spus el, adăugând că, în anii precedenți, Putin nu și-a luat niciodată liber de ziua sa de naștere și a avut un program de lucru obișnuit.
‘În acest an, Putin nu are doar un program încărcat, ci extrem de plin, uneori stând la birou aproape 24 de ore din 24’, a spus Peskov, explicând că de aceea șeful statului rus a decis să facă un scurt popas în taiga, în drum spre o altă acțiune, scrie Agerpres.
Întrebat ce fel de cadou i-au pregătit colaboratorii președintelui rus, purtătorul de cuvânt a spus că ‘i se va trimite ca de obicei o telegramă de felicitare’. ‘Niște cuvinte calde pentru șef’, a mai spus el.