Secretarul general al PNL se declară contrariat de atitudinea lui Crin Antonescu și afirmă într-un interviu acordatgândul că nu înțelege ce se întâmplă cu foștii președinți ai partidului, care nu sprijină PNL în campaniile electorale. Petrache susține că și fi l-ar dorit pe Antonescu în campania prezidențială, dar acum preferă ca acum acesta să nu atace PNL.
„Noi suntem puși în situația să alegem pe cel mai bun dintre cei pe care îi avem în fața noastră. Dacă el crede că Ponta e mai bun decât Klaus Iohannis, să-l sprijine pe Ponta”, a spus pentru gândul Petrache.
Întrebat dacă nu îl deranjează acest lucru, secretarul general a răspuns: „mă deranjează și mă doare”.
„Am trăit lângă el campania de la europarlamentare și știu ce bine ar fi fost dacă Tăriceanu era lângă partid atunci. Eu chiar nu înțeleg președinții de la PNL”, și-a completat răspunsul liberalul.
Petrache recunoaște însă că o parte din PNL l-a trădat pe Crin Antonescu.
„A fost trădat. Da. E o realitate. Când vorbesc de partid vorbesc de oameni. Uitați-vă unde sunt miniștrii PNL-ului acum. La PLR, adică la Ponta”, a subliniat Petrache, făcând referire la foștii miniștri PNL din guvernarea USL care au părăsit partidul după ieșirea de la guvernare.
El afirmă că a vorbit de mai multe ori în privat cu Crin Antonescu, dar nu l-a convins pe acesta să se alăture campaniei prezidențiale pentru susținerea lui Klaus Iohannis.
„Categoric era mai bine dacă eram toți. Dacă PNL-ul era întreg”, a spus Petrache.
În prezent, liberalii se așteaptă ca fostul lider PNL să nu-i atace în campania electorală.
„Cel că cel mai important lucru era să nu ne atace.Prefer ca Antonescu să nu atace PNL, că așa e bine. L-aș fi preferat alături de noi, bineînțeles”, a conchis secretarul general al PNL.
Crin Antonescu a declarat la postul public de televiziune că în această campanie electorală nu are un candidat preferat și că nu este convins de Klaus Iohannis.