Comisia Europeană anunță posibile restricții pentru noile state membre, după presiunile făcute de Marea Britanie

Comisia Europeană anunță posibile restricții pentru noile state membre, după presiunile făcute de Marea Britanie
Publicat: 09/10/2014, 12:54

Comisia a notat – într-un document privind strategia în domeniul extinderii publicat miercuri – că valurile anterioare de extindere au provocat „presiuni în domeniul migrării asupra UE”. Promițând să realizeze un nou studiu de impact asupra acestei probleme, Comisia a adăugat că „eventuala necesitate și natura restricțiilor tranzitorii și/sau un mecanism de protecție în domeniul liberei circulații a forței de muncă vor fi abordate în cursul negocierilor de aderare, în cadrul viitorului (proces de) extindere”.

Potrivit reglementărilor aflate în vigoare în prezent, statele membre actuale pot impune „restricții tranzitorii” de până la șapte ani, înainte ca cetățenii noilor state membre să se bucure de drepturi depline în cadrul UE și să-și poată căuta locuri de muncă pe teritoriul Uniunii.

Însă Marea Britanie s-a plâns că acest lucru nu este suficient pentru a opri numărul excesiv de mare de persoane care se mută din țările membre mai sărace din Europa de Est în țări membre mai bogate din Europa de Vest. Cu toate acestea, anularea în ianuarie a restricțiilor impuse României și Bulgariei nu a condus la un aflux de imigranți, în pofida isteriei create de tabloide pe această temă.

Însă, asupra premierului britanic David Cameron se exercită în continuare presiuni, să înăsprească condițiile de imigrare, din cauza ascensiunii partidului xenofob și eurosceptic Ukip, înaintea alegerilor de anul viitor și unui referendum asupra rămânerii Marii Britanii în UE, preconizat la orizontul lui 2017, în cazul în care conservatorii obțin victoria în alegerile din 2015.

Într-un articol publicat în nooiembrie în The Financial Times (FT), Cameron sublinia că ideea este limitarea libertății de circulație până când noii membri ating „un anumit venit sau nivel economic pe cap de locuitor”. A doua idee pe care o anunța era impunerea unei „cote”, în cazul în care numărul imigranților dintr-o anumită țară depășește un număr convenit pentru un anumit an.

David Liddington, ministrul britanic pentru Afaceri Europene, a salutat noua inițiativă, declarându-se „mulțumit (de faptul că) Comisia a acceptat-o”. El a apreciat că aceasta este o dovadă a faptului că vocea Marii Britanii contează în continuare la Bruxelles, în pofida intenției sale de a organiza un referendum asupra apartenenței la Uniune. „Este o nouă dovadă că cooperăm cu partenerii pentru a modela dezbaterea despre viitorul Europei”, a apreciat el.

Londra este unul dintre puținii susținători, din rândul statelor membre „vechi”, ai continuării extinderii UE. Ea apreciază că Turcia, o țară cu 75 de milioane de locuitori aflată într-o puternică perioadă de creștere, este necesar să adere cândva la blocul european, din motive „strategice”.

Un diplomat britanic a declarat pentru EUObserver că schimbarea UE este necesară pentru a „menține încrederea” în extindere în rândul britanicilor. El a notat totodată că fiecare stat membru al Uniunii deține un potențial vot de veto în privința pașilor individuali în cadrul procesului de extindere, ca deschiderea sau închiderea „capitolelor” care reglementează domeniul muncii, în cadrul negocierilor de aderare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Bate sau nu Jador femeile?! Adevărul spus de manelist la "40 de intrebari cu Denise...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?