Președintele CNAS: Medicii de familie, obligați să își cumpere cititoare pentru cardurile de sănătate

Președintele CNAS: Medicii de familie, obligați să își cumpere cititoare pentru cardurile de sănătate
Publicat: 09/10/2014, 14:30
Actualizat: 19/05/2015, 10:49

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, a declarat joi, într-o conferință de presă, că încă nu a fost rezolvată problema privind cumpărarea cititoarelor de carduri.

„Suntem în curs de rezolvare și sunt convins că medicii de familie vor cumpăra, pentru că este și în interesul lor, nu doar al Casei Naționale sau al sistemului în general. Va veni un moment când vor fi validate doar acele servicii confirmate de card, iar această motiv, că sunt scumpe, nu ține. Sunt cinci euro, ceea ce înseamnă 22 de lei. Dacă ne gândim la încasările unui cabinet, cu siguranță oamenii își pot cumpăra”, a spus președintele CNAS.

Ciurchea a precizat că va emite un ordin privind obligativitatea cumpărării acestor cititoare de carduri.

„Va exista un ordin în care va scrie că este obligatoriu și că începând cu ziua X vor fi validate doar acele servicii confirmate de card. Cardul are două roluri: de a spune că pacientul este asigurat și că pacientul a fost în acel moment în acel cabinet. Fără a fi confirmate, nu vor fi decontate. Dacă vrei să intri în contract cu Casa, accepți regulile”, a adăugat Ciurchea.

Președintele CNAS a adăugat că peste aproximativ trei luni de zile se va lucra doar pe baza cardurilor. „Procesul de distribuire (a cardurilor – n.r.) este în desfășurare. După ce vom termina cu distribuția, undeva la sfârșitul lunii octombrie, în aproximativ trei luni de zile vom folosi doar sistemul cu card. Toată lumea ar trebui să fie interesată de acest card, pentru că el nu face altceva decât să pună ordine. În rest, drepturile pacientului și drepturile medicului sunt aceleași. Dacă nu dorim să fie ordine, sigur că vom găsi tot felul de motive și nimeni nu-l dorește”, a mai spus el.

Vasile Ciurchea a afirmat că interpretează toate discuțiile legate de card și de cititoare ca pe o „rezistență la ceva nou”.

În septembrie, președintele Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), dr. Rodica Tănăsescu, spunea că, „principial, medicii de familie nu sunt de acord să-și cumpere cititoare, dar le vor cumpăra”.

„Nu suntem de acord, principial. Este un proiect al CNAS, care pe mine, medic de familie, nu mă ajută. (…) Dacă (CNAS – n.r.) ar fi achiziționat cititoare, prin licitație națională, sigur toate ar fi avut aceleași caracteristici tehnice și fiabile. Ar fi costat mai puțin, poate chiar la jumătate de preț. Așa, noi nu știm ce să cumpărăm. Luăm unul, se strică, ce mai facem? „, a declarat președintele SNMF.

Distribuirea cardurilor de sănătate a început la 19 septembrie, primele ajungând la asigurații din Capitală.

Cardul va face dovada calității de asigurat și va confirma prezența asiguratului la furnizorul de servicii medicale. Prin implementarea acestui sistem informatic, banii din sistemul asigurărilor de sănătate vor fi cheltuiți mai eficient și mai transparent, susține CNAS.

Cardul de sănătate primit acasă de asigurat, prin poștă, este inactiv. După ce va intra în posesia cardului de sănătate, asiguratul îl va prezenta pentru activare la prima vizită la un furnizor de servicii medicale. Mai exact, pin-ul de transport al cardului național (0000) va fi schimbat cu un pin personalizat, format dintr-o combinație de patru cifre. Pin-ul personalizat va fi introdus și confirmat personal de către pacient.

Personalizarea pin-ului este obligatorie, altfel cardul rămâne în stare inactivă și nu poate confirma servicii medicale în sistem. Acest pin va fi introdus de către asigurat ori de câte ori va beneficia de un serviciu medical pentru validarea și, mai apoi, decontarea acestuia din fondul asigurărilor sociale de sănătate.

Introducerea altor date suplimentare pe cardul de sănătate este opțională și se realizează doar la medicul de familie. Această etapă nu este obligatoriu să se realizeze concomitent cu activarea cardului.

Potrivit Legii sănătății nr. 95/2006, cardul național de sănătate trebuia să fie introdus până la sfârșitul lui 2007, însă a fost amânat până în 2014. Un prim proiect-pilot a fost implementat la sfârșitul lui 2012, în județul Arad. Din iunie 2014, în cadrul unui al doilea proiect-pilot, cardul a fost distribuit pentru 8.000 de pacienți din 79 de centre private, care fac dializă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Când se dă permisul de conducere înapoi? Lege nouă pentru șoferii din România
Scandal în lumea manelelor. S-au aruncat cuvinte grele și a fost necesară intervenția polițiștilor
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Ce rol joacă statul român în afacerile lui Gabi Bădălău? Cum a reușit să aibă...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Test de cultură generală. Ce obicei alimentar ciudat avea Charles Darwin?