Prima pagină » Știri externe » Directorul FMI: În zona euro există riscuri serioase de recesiune

Directorul FMI: În zona euro există riscuri serioase de recesiune

Directorul FMI: În zona euro există riscuri serioase de recesiune
În zona euro există riscuri serioase de reintrare în recesiune, dacă nu se va face nimic pentru stimularea creșterii economice lente, a avertizat joi directorul general al FMI, Christine Lagarde, cu ocazia adunării generale a instituției financiare care are loc la Washington, transmite AFP.

„Nu sugerăm că zona euro se îndreaptă spre recesiune, dar spunem că există riscuri serioase să se întâmple acest lucru, dacă nu se va face nimic”, a afirmat șefa FMI într-o conferință de presă.

Lagarde a adăugat că probabilitatea producerii unei noi contracții economice în zona euro este evaluată de Fond la 35%-40%.

„Dacă vor fi luate măsuri bune, dacă țările aflate în deficit bugetar și cele care înregistrează excedent fac ceea ce trebuie făcut, recesiunea poate fi evitată”, a spus Lagarde.

În noile estimări publicate marți în raportul World Economic Outlook, FMI anticipează pentru acest an o creștere economică de 0,8% a zonei euro și de 1,3% în 2015, sub prognoza unui avans de 1,1%, respectiv de 1,5% al PIB-ului regiunii, din luna iulie.

Șefa FMI a explicat că o mică parte din această revizuire are legătură cu efectele economice ale crizei ucrainene și ale sancțiunilor impuse Rusiei.

Economistul șef al FMI, Olivier Blanchard, a avertizat marți că zona euro ar putea deveni din nou principala problemă a economiei mondiale, dacă riscurile intrării în deflație se vor materializa în regiune.

Citește și