Marșul, care a avut loc pentru al treilea an la rând în centrul Capitalei, a fost organizat de Platforma Unionistă Acțiunea 2012, ai cărei reprezentanți spun că unirea României cu Republica Moldova este „singura soluție pentru cetățenii de peste Prut, în actualul context geopolitic”.
Participanții, mulți veniți din țară și din Republica Moldova, s-au adunat în zona Muzeului Țăranului Român, de unde, la ora 14.30, au plecat în marș pe traseul Calea Victoriei – Strada Franceză – Piața „Sfântul Anton”.
O parte a lor sunt tineri care șÃ-au vopsit tricolorul pe față și poartă ii sau alte haine cu motive tradiționale. Printre cei veniți la marș se numără și persoane în vârstă care spun că sunt basarabeni stabiliți de mult timp în România.
Pe pancartele manifestanților erau scrise mesaje precum „Vrem Unirea!’, „Unirea, obiectiv național” și „Moldova n-a fost a mea, nu e a voastră, ci a urmașilor urmașilor noștri în veacul vecilor”.
Participanții au scandat „Unitate națională!”, „Trăiasca, trăiasca, trăiasca și-nflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească!”, iar din când în când au cântat, unul dintre versuri fiind „Dați-le voie tinerilor români peste Prut, sunt așteptați de fetele basarabene”.
Marșul pentru unirea României cu Republica Moldova, organizat duminică în București, s-a încheiat fără incidente, după ce organizatorii au citit o „proclamație” în atenția autorităților și a candidaților la președinție, în care li se cere acestora să aibă „România Mare” ca obiectiv imediat.
Proclamația, care a fost citită la locul de destinație el marșului – Piața „Sfântul Anton” din Centrul Vechi -, va fi trimisă Președinției, Guvernului, Parlamentului și celor 14 candidați la alegerile prezidențiale din noiembrie, au precizat organizatorii.
Tot organizatorii spun că vor cere și factorilor decizionali din Republica Moldova „accelerarea proceselor de integrare” a acestui stat în România.