Sally-Anne Graingere este o britanică în vârstă de 34 de ani care, după ce a fost diagnosticată cu fibroză chistică, boală care a dus la cedarea unuia dintre rinichi, a avut nevoie de un transplant.
Mamă a doi copii, femeia a așteptat luni întregi pentru a găsi un donator compatibil, iar când medicii nu îi mai dădeau multe șanse, femeia a dat un anunț la un ziar local în care îi implora pe cititori să îi doneze un rinichi, notează BBC.
Ajutorul a venit de unde nici nu se aștepta. Dintre cei 10 oameni care au răspuns anunțului, Wesley Joyce, un fost deținut, de 33 de ani , a fost singurul compatibil.
„Nu am cuvinte să-mi exprim recunoștința. Sunt copleșită de faptul că un străin a fost de acord să-mi doneze un organ. Nu mă așteptam să se întâmple o minune, credeam că asta funcționează doar în filme”, a mărturisit femeia postului BBC.
Wesley a declarat că a acceptat să îi doneze un richi unei necunoscute pentru că povestea femeii l-a impresionat și că vrea prin această faptă să-și răscumpere o parte din greșelile trecutului care l-au bagat la închisoare.
„I-am citit anunțul și m-am gandit că are copii. M-a impresionat povestea. Mi-am spus că trebuie să-mi schimb viața în bine. Nu am fost mereu un om bun, am făcut și lucruri rele, dar intenționez să fac numai bine de acum încolo”, a declarat bărbatul care a ajuns la închisoare în 2004, în urma unei altercații.