România este pe primul loc în Europa privind creșterea donatorilor și procedurilor de transplant

România este pe primul loc în Europa privind creșterea donatorilor și procedurilor de transplant
Publicat: 13/10/2014, 18:37
Actualizat: 14/10/2014, 11:12

România deține prima poziție în Europa în ceea ce privește creșterea procentului de transplant, atât ca proceduri de transplant efectuate, cât și ca număr de donatori. Menținem aceeași linie ca anul trecut, și ne dorim să revitalizăm activitatea de transplant de cord, precum și să realizăm în 2015 primul transplant pulmonar în România, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

Reprezentanții Ministerului Sănătății (MS) au precizat, pentru Mediafax, că numărul de donatori a crescut anul trecut la 137, de la 65 în 2012, iar numărul de intervenții s-a dublat.

Ministerul Sănătății amintește că a deblocat posturile în cadrul Agenției Naționale de Transplant și că, pentru prima oară, coordonatorii de transplant și anesteziștii implicați în identificarea donatorilor sunt remunerați pentru activitatea lor.

Totodată, România a transpus Directiva europeană 2012/25, ceea ce îi va permite ca începând cu anul 2015 să adere la o platformă europeană care să permită identificarea mai rapidă a unor donatori pentru marile urgențe din transplant.

În 2014 au fost acreditate 39 spitale capabile să identifice și să declare donatori în moarte cerebrală (dintre care 33 sunt centre noi), două centre pentru transplant hepatic (Fundeni și Sf. Maria), patru centre pentru transplant renal (Fundeni, Cluj, Iași, Brașov) și trei centre pentru transplant de cord (Târgu Mureș, Floreasca și Institutul C.C. Iliescu).

În total, în activitatea de transplant din România sunt implicați aproximativ 100 de medici, au mai spus reprezentanții MS.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?