21:43
Conform sursei citate, Oprea a precizat faptul că Guvernul României va aproba înființarea a trei puncte de trecere a frontierei cu Serbia în localitățile Valcani, Lunga și Foeni, care vor fi operaționale până la sfârșitul acestui an.
La întâlnirea cu omologul său sârb, au fost discutate și „subiecte aflate pe agenda bilaterală în domeniul afacerilor interne, cu accent pe cooperarea în combaterea criminalității organizate transfrontaliere, securizarea frontierelor și combaterea migrației ilegale”, potrivit MAI.
În cadrul întrevederii, Gabriel Oprea a reafirmat faptul că România sprijină Serbia în procesul de aderare la Uniunea Europeană.