Meleșcanu: Nu am informații că Ponta a fost sau nu ofițer SIE

Meleșcanu: Nu am informații că Ponta a fost sau nu ofițer SIE
Publicat: 15/10/2014, 23:45
Actualizat: 29/09/2018, 10:24

Întrebat de ce este „îl mitraliază” președintele, Teodor Meleșcanu a spus că este vorba de „un conflict, de o bătălie între Traian Băsescu și Victor Ponta” în care el este „o victimă colaterală”. „Că sunt eu o victimă colaterală, sunt obișnuit cu asta. Din păcate e o victimă colaterală și SIE, care nu merită, pentru toată activitatea și eforturile pe care le-a depus, să devină o asemenea victimă”, a precizat Meleșcanu, adăugând că nu era problema sa „de a rezolva interpretarea unor acte, dacă s-au adoptat, cum s-au adoptat”.

Fostul director al SIE a punctat faptul că el era „obligat” să respecte legea, așa cum era, motiv pentru care nu putea da nume ale ofițerilor acoperiți.

Meleșcanu a recunoscut în schimb că legea SIE trebuie reactualizată, precizând că una dintre prioritățile sale, dacă va ajunge la Cotroceni, va fi „readucerea în atenție a pachetului de legi privind securitatea națională”. „Avem nevoie într-adevăr de a adapta această legislație, care datează din anii ’90, ’98 pentru SIE, ca să fiu precis, la realitățile zilei de azi”, a spus el.

Referitor la faptul că Traian Băsescu a precizat, miercuri, că nu a cerut o listă a ofițerilor acoperiți, ci doar dacă sunt astfel de persoane în Guvern, Meleșcanu a replicat: „Nu credeți că e același lucru? E un joc de cuvinte. Când ceri dacă există, înseamnă că îți asumi că ai ofițeri acoperiți în Guvern, ceea ce pentru noi nu era posibil din punct de vedere legal să ne asumăm”.

Întrebat care este motivul pentru care este acuzat de președinte că a încercat să-l acopere pe Victor Ponta, Meleșcanu a afirmat că nu l-a acoperit, deoarece nu are informații „dacă Ponta a fost sau nu ofițer SIE”.

„Din punctul meu de vedere nu puteam să complotez. Este aberant, nu puteam să complotez la acoperirea lui Victor Ponta în condițiile în care eu nu am date că el a fost sau nu a fost ofițer acoperit. Deci cum pot să complotez la ceva despre care eu nu știu oficial prin prisma obligațiilor mele profesionale. Singurii acoperiți pe care îi știu sunt cei care au fost făcuți ofițeri în timpul în care am fost director”, a spus Meleșcanu.

El a mai spus că dacă președintele dorește clarificări „poate să le ceară de la predecesorii” săi, adică „de la domnul Răzvan Ungureanu, de la domnul Fulga, de la domnul Harnagea, o perioadă cred că a mai fost domnul Săftoiu, o perioadă a fost și domnul Talpeș”.

„Eu nu mai sunt șeful Serviciului acum. Deci nu înțeleg de ce sunt luat la țintă. Dacă se dorește o informație, se poate cere, Serviciul are un șef interimar, se poate cere de la predecesor, de la oricine. Dar de ce de la mine, care nu mai am niciun fel de treabă cu acest serviciu?”, s-a întrebat Meleșcanu.

El a subliniat că în timpul mandatului său de 2 ani și 7 luni au fost făcuți trei ofițeri acoperiți și că nu a recrutat „niciun procuror din sistemul României, niciun parlamentar, niciun ziarist”.

Totodată, Meleșcanu nu a dorit să spună câți oameni lucrează în SIE, în momentul în care moderatorul a avansat cifra de 3.000. „Din păcate numărul celor care lucrează în SIE nu pot să vi-l spun. Vă pot doar spune: când ați spus 3.000 ați fost optimist”, a punctat fostul șef al Serviciului.

Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Cotroceni, că nu i-a cerut fostului director SIE Teodor Meleșcanu liste cu ofițeri acoperiți, cum susține acesta, ci l-a întrebat, în scris, dacă în Guvern sunt actuali sau foști ofițeri SIE și dacă aceștia au fost „specializați”.

„Nu am cerut niciodată o listă a ofițerilor acoperiți, nu aș face acest lucru, pentru că nu ai de ce să întrebi, pe mine mă interesează informația, nu am cerut nicio listă, documentul arată că domnul Meleșcanu a dezinformat, continuând să se plaseze în zona de a face politică”, a spus Băsescu.

El a subliniat că în conformitate cu Legea 182/2002 președintele României are acces la informații secrete de stat. „Președintelui nu i se pot refuza informații secret de stat. Probail domnul Meleșcanu ori a uitat, ori a vrut să dezinformeze ieri afirmând că i-am solicitat lista cu ofițeri acoperiți”, a spus Băsescu.

Președintele a declarat, luni seară, la Realitatea TV, că premierul Victor Ponta a fost ofițer acoperit al SIE în perioada 1997-2001. Băsescu a prezentat în sprijinul afirmației că Victor Ponta a fost ofițer SIE, o Hotărâre de Guvern, inițiată de Teodor Meleșcanu și semnată de premier, care extindea protecția acordată ofițerilor și la cei care și-au încetat raporturile cu Serviciul.

Șeful statului a menționat că l-a întrebat oficial pe fostul director al SIE, Teodor Meleșcanu, dacă în Guvern sunt foști ofițeri acoperiți ai Serviciului, iar acesta a invocat, în loc să răspundă, HG care extindea protecția și asupra foștilor ofițeri. Băsescu a spus că din acel moment nu a mai avut încredere în Teodor Meleșcanu, iar acesta este cel mai grav incident de securitate care avut loc în mandatul său. El a subliniat că a fost singura dată când a cerut, ca șef de stat, o informație unui Serviciu fără a primi un răspuns.

Fostul șef al SIE Teodor Meleșcanu a declarat, marți, că Traian Băsescu este „primul președinte din 1989 și până astăzi care a solicitat serviciilor de informații liste cu ofițerii acoperiți”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal