Prima pagină » Cultură » Horațiu Mălăele prezintă în premieră la New York filmul „Nunta Mută”

Horațiu Mălăele prezintă în premieră la New York filmul „Nunta Mută”

Horațiu Mălăele prezintă în premieră la New York filmul
Celebrul actor, regizor și caricaturist Horațiu Mălăele va prezenta, în premieră, la sediul Institutului Cultural Român (ICR) din New York, vernisajul expoziției sale de caricaturi, spectacolul de teatru "Sunt un orb" și proiecția filmului "Nunta mută/ Silent Wedding".

Astfel, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, vineri, de la ora 19.00, în sala Auditorium a ICR New York, Horațiu Mălăele va avea vernisajul expoziției de caricaturi și va susține un recital extraordinar cu spectacolul „Sunt un orb”. De asemenea, duminică, de la ora 17.00, va fi prezentat în premieră newyorkeză filmul „Nunta mută”.

Ambele evenimente vor fi urmate de două sesiuni speciale de întrebări și răspunsuri la care Horațiu Mălăele va răspunde în stilul care l-a consacrat.

Intrarea la aceste evenimente este gratuită.

Horațiu Mălăele va merge la New York după ce a participat, în aceste zile, la Miami și Fort Lauderdale, la prima ediție a festivalului Romanian Cinema Fort Lauderdale/ Miami Waves, organizat de ICR New York și de regizorul Andrei Zincă.

Citește și