Prima pagină » Economic » Guvernul va suplimenta fondurile pentru Prima Casă cu 90 milioane euro

Guvernul va suplimenta fondurile pentru Prima Casă cu 90 milioane euro

Guvernul va suplimenta fondurile pentru Prima Casă cu 90 milioane euro
Guvernul va suplimenta plafonul de garanții pentru programul Prima Casă cu 400,5 milioane lei (90 milioane euro), sumă realocată de la programul de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, întrucât nu au fost acordate garanții din lipsă de cereri.

„Prin acest proiect de act normativ venim în sprijinul persoanelor care au depus dosare la bănci pentru a obține credite cu garanții guvernamentale prin Programul Prima casă – și știm că sunt la băncile partenere programului foarte multe dosare în lucru – și, prin urmare, dăm curs solicitărilor primite din partea finanțatorilor”, a declarat într-un comunicat ministrul finanțelor publice, Ioana-Maria Petrescu.

Potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern, MFP propune realocarea pentru sumei din plafonul destinat Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanțate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României. Din plafonul pentru acest program, de 100 milioane euro (415 milioane lei) pentru acest an, nu a fost acordată nicio garanție, întrucât nu au fost depuse cereri.

Ritmul de depunere al solicitărilor de garantare a ajuns la circa 140 solicitări/zi pentru programul Prima Casă.

Guvernul a mai suplimentat recent plafonul de garanții, prin realocarea sumelor neutilizate pentru achizițiile de locuințe construite de ANL, din plafonul de 500 milioane de lei, astfel încât să poată fi folosite pentru orice tip de locuință în cadrul programului, pe fondul solicitărilor de suplimentare a banilor.

FNGCIMM a acordat în acest an circa 17.400 de garanții în cadrul programului guvernamental pentru credite de aproximativ 2,8 miliarde lei, valoarea finanțării medii fiind de 160.000 lei.

De la lansarea programului, în a doua jumătate a anului 2009, au fost acordate peste 124.809 garanții, pentru finanțări în valoare de peste 10,6 miliarde lei, cu o valoare medie a finanțării de 38.216 euro. Aproape o treime (31%) din valoarea garanțiilor a fost pentru imobile contruite în perioada 2008-2014.

Programul Prima Casă s-a derulat atât în valută cât si în lei, până la jumătatea anului 2013, când prin hotărâre de guvern s-a instituit numai creditarea în lei. Băncile participante la program sunt BRD, CEC, BCR, Transilvania, Leumi, Credit Agricole, Raiffeisen, Bancpost, Alpha Bank, Intesa Sanpaolo, Millennium, UniCredit, Piraeus, ING și MARFIN.

Citește și