„Eu întotdeauna îmi doresc jucători foarte buni, dar trebuie să ai buget, să poți să plătești așa cum trebuie. Iar deocamdată noi nu avem bani de achiziții. În tot ce facem ne gândim mult, iar jucătorii trebuie să accepte anumite condiții pe care noi le avem, pentru că nu este ușor să faci un buget în România. Și nu putem să ne aruncăm pentru ca mâine să avem probleme. Și atunci suntem mai cumpătați, mergem pe linia noastră. Dacă la un moment dat o să devenim competitivi financiar atunci cu siguranță că ne vom uita și la jucători care au cotă mai mare. Iar pe Mutu îl luăm la noi, îl luăm și pe el. E dat dispărut? Păi de aia se numește Mutu. Glumesc, apropo de Nicoliță. Aș vrea eu să îi iau (n.r. – la FC Viitorul), dar nu am bani să îi plătesc. Iar pe gratis am văzut eu că nu joacă nimeni. Nicoliță are cota lui și își va găsi echipă, noi încă suntem mici pentru el”, a spus Hagi.
Antrenorul speră ca la finalul partidei cu Oțelul Galați de sâmbătă, FC Viitorul să aibă încă trei puncte în clasamentul Ligii I. „Sper ca această pauză să fi fost benefică pentru noi pentru că urmează un meci important acasă, cu o formație care are nevoie de puncte la fel ca și noi. O să luptăm pentru aceste trei puncte, o să ne concentrăm pentru că sper ca la sfârșitul meciului să fim bucuroși de victorie. Nu va fi ușor pentru că Oțelul are un antrenor nou, de doar două etape, care a făcut bine în cariera lui la echipele unde a antrenat. E un coleg de-al meu, dar nu am cum să îi urez baftă pentru că și noi și ei vrem să câștigăm”, a precizat Hagi.
Echipa FC Viitorul întâlnește, sâmbătă, de la ora 16.00, pe Stadionul Concordia din Chiajna, formația Oțelul Galați, într-o partidă contând pentru etapa a XI-a a Ligii I.