Scandalul ofițerului acoperit. Cele șase îndatoriri ale unui agent SIE

Scandalul ofițerului acoperit. Cele șase îndatoriri ale unui agent SIE
Publicat: 20/10/2014, 10:45

„Un angajat al SIE trebuie să fie, în primul rând, loial țării sale. Fără un țel suprem, precum acela al serviciului în slujba țării sale, nu ar putea depăși barierele din munca specifică”, se arată pe site-ul oficial la Serviciul de Informații Externe al României, citat de Ziarul Financiar.

Personalul SIE se compune din cadre militare, militari angajați pe bază de contract, respectiv soldați și gradați voluntari, și salariați civili (art. 13 din Legea 1/1998 privind organizarea și funcționarea SIE), notează sursa.

Cadrele militare ale SIE au toate drepturile și obligațiile prevăzute pentru militarii Armatei Române de reglementările legale, statutul și regulamentele militare. Ele sunt constituite în corpuri militare, conform nivelului de pregătire și gradelor deținute, respectiv ofițeri (studii superioare), maiștri militari și subofițeri (studii medii). Soldații și gradații voluntari constituie un corp distinct de personal militar, angajat pe bază de voluntariat pe o perioada determinată. Salariații civili se supun prevederilor Codului muncii precum și celorlalte prevederi desprinse din Legea SIE și regulamentele instituției.

Potrivit articolului 8 din legea 80/1995 privind statul cadrelor militare, ofițerii SIE au următoarele îndatoriri:

a) să fie loiale și devotate statului român și forțelor sale armate, sa lupte pentru apărarea României, la nevoie până la sacrificiul vieții, să respecte și sa apere valorile democrației constituționale;

b) să respecte jurământul militar și prevederile regulamentelor militare, să execute întocmai și la timp ordinele comandanților și ale șefilor, fiind responsabile de modul în care îndeplinesc misiunile ce le sunt încredințate. Cadrelor militare nu li se poate ordona și le este interzis să execute acte contrare legii, obiceiurilor războiului și convențiilor internaționale la care România este parte; neexecutarea ordinelor în aceste condiții nu atrage răspunderea penală și civilă a subordonaților;

c) sa prețuiască onoarea și gloria de luptă ale forțelor armate ale României, ale armei și unității din care fac parte, precum și demnitatea gradului și a uniformei militare pe care le poarta;

d) sa-și perfecționeze pregătirea profesională, să asigure instruirea temeinica și educarea subordonaților și sa apere drepturile acestora;

e) sa acționeze pentru întreținerea regulamentara și menținerea în stare de operativitate a tehnicii și armamentului și pentru folosirea și administrarea eficienta a bunurilor din dotare;

f) sa păstreze cu strictețe secretul militar, de stat și de serviciu, precum și caracterul confidențial al unor activități și documente.

Cadrele militare în activitate au obligația să participe la misiuni în afara teritoriului statului român, în funcție de cerințele Ministerului Apărării Naționale, pentru îndeplinirea obligațiilor asumate de România prin convenții și tratate internaționale

Ce cuprinde pachetul salarial al angajatilor SIE

Printre beneficiile pe care le are un ofițer SIE se numără și asistență medicală, medicamente, locuința de serviciu, concedii și scutiri medicale plătite, precum și un salariu în funcție de gradul deținut.

Potrivit articolului 9 din legea 80/1995 cadrele militare în activitate au dreptul la:

a) solda lunară, compusă din solda de grad, solda de funcție, gradații și indemnizații, precum și la prime, premii, sporuri și alte drepturi bănești, ale căror cuantumuri se stabilesc prin hotărâre a Guvernului;

b) echipament, hrana, asistență medicală, medicamente, locuința de serviciu, gratuite, concedii și scutiri medicale plătite, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;

c) reduceri sau scutiri de impozit pe venit și ale cuantumului chiriei, ajutoare și alte drepturi, potrivit reglementărilor în vigoare;

d) documente de transport gratuit pentru efectuarea concediului de odihnă sau în cazul mutării dintr-o garnizoana în alta, potrivit reglementărilor în vigoare;

e) suportarea de către Ministerul Apărării Naționale a sumelor necesare pentru asigurarea asistenței juridice a cadrelor militare pentru fapte săvârșite de către acestea în exercitarea, potrivit legii, a atribuțiilor de serviciu, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale.

Pentru acte de eroism, curaj și devotament în executarea unor misiuni, precum și pentru merite deosebite în îndeplinirea îndatoririlor ce le revin, ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor li se pot conferi decorații și titluri de onoare. Pentru vechime în activitate și rezultate meritorii, cadrelor militare li se conferă medalii și ordine militare. Pentru îndeplinirea exemplara a atribuțiilor de serviciu, ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor li se pot acorda recompense morale și materiale. Pentru abateri de la disciplina militară, neîndeplinirea îndatoririlor, încălcarea normelor de conduită militară, a regulilor de conviețuire socială, ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor li se pot aplica următoarele sancțiuni disciplinare: avertisment; mustrare scrisă; retrogradare în funcție; amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1-2 ani, se mai arată în legea 80/1995.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?