Reacția unui preot din Iași după ce a găsit un portofel cu 1.400 de euro într-un centru comercial

Reacția unui preot din Iași după ce a găsit un portofel cu 1.400 de euro într-un centru comercial
Publicat: 20/10/2014, 17:03
Actualizat: 25/03/2019, 20:20

Preotul Adrian Amaziliței, în vârstă de 48 de ani, din localitatea Horpaz, a găsit portofelul într-un mall din Iași, unde una din fiicele sale voia să vadă un film.

„Bărbatul s-a prezentat la sediul Poliției municipiului Iași unde a declarat că a găsit într-un centru comercial un portofel în care se aflau 1.355 de euro și 20 de lei. Câteva ore mai târziu, la sediul Poliției a venit o femeie de 31 de ani, care a recunoscut portofelul, fără nicio ezitare, precizând cu exactitate suma de bani care se află în interior. Astfel, polițiștii i-au predat toate bunurile pe bază de dovadă”, a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Iași.

Conform reprezentanților Poliției Județene Iași, femeia de 31 de ani este din Republica Moldova și a ridicat portofelul la trei ore după ce a fost predat la Poliție, ea spunând că l-a pierdut fără să își dea seama, în timp ce se întorcea spre casă.

Adrian Amaziliței a spus că nu s-a gândit niciun moment să păstreze banii și că a făcut acest gest nu pentru că este preot, ci pentru că așa a fost crescut.

„Ne-am uitat să vedem, avea acte de identitate și am spus că indiferent dacă sunt ale unui om care poate are de plătit rate, sau taxe la facultate, sau sunt câștigați ilegal sau orice altceva, nu ni se cuvin nouă. Și nu pentru că sunt preot, ci pentru că așa am fost crescut, ce nu ți se cuvine nu e al tău. Ni s-au luat declarații la Poliție și în mai puțin de o oră de când am ajuns acasă am fost sunat de persoana care l-a pierdut care mi-a mulțumit și care voia să mă recompenseze”, a afirmat preotul.

Cătălin Hopulele, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună