Peter Biaksangzuala (23 de ani) a înscris în minutul 62 pentru echipa sa, Bethlehem Vengthlang FC, în campionatul regional din Mizoram, marți, și a vrut să se bucure de această reușită sărind peste cap, dar a căzut și s-a rănit la măduva spinării, relatează Times of India.
Jucătorul a fost transportat la spital, unde a decedat duminică.
„Peter era un jucător talentat, care visa să ajungă în prima ligă. Moartea sa este un șoc pentru noi”, a declarat Lal Hmar, reprezentant al autorităților din Mizoram.
Hmar a precizat că va fi organizat un meci caritabil ca omagiu pentru Peter Biaksangzuala.
Bethlehem Vengthlang FC a pierdut meciul de marți cu Chanmari West FC, cu scorul de 2-3.