Prima pagină » Știri externe » Ucraina a cerut UE un împrumut suplimentar de 2 miliarde euro pentru plata gazelor rusești

Ucraina a cerut UE un împrumut suplimentar de 2 miliarde euro pentru plata gazelor rusești

Ucraina a cerut UE un împrumut suplimentar de 2 miliarde euro pentru plata gazelor rusești
Ucraina a cerut UE un împrumut suplimentar în valoare de 2 miliarde de euro, sumă cerută de Rusia până la sfârșitul lunii octombrie pentru reluarea livrărilor de gaze suspendate în iunie, a anunțat marți Comisia Europeană, relatează AFP.

Această cerere trebuie să fie analizată în timpul consultărilor cu FMI și autoritățile ucrainene, a precizat un purtător de cuvânt al Comisiei, Simon O’Connor, în timp ce la Bruxelles continuă o întâlnire UE-Ucraina-Rusia, pentru garantarea aprovizionării Ucrainei și Europei cu gaze, în timpul iernii.

„Comisia va face o propunere Parlamentului European și Consiliului, în baza acestei analize, și rămâne angajată în susținerea Ucrainei”, a spus O’Connor.

Autoritățile de la Kiev și Moscova discută, cu ajutorul UE, un acord interimar care prevede plata de către Ucraina a unor facturi restante de 3,1 miliarde de dolari grupului rus Gazprom, din care 2 miliarde de dolari înainte de sfârșitul lunii octombrie.

La negocieri participă comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, ministrul rus al Energiei Alexandr Novak și omologul ucrainean Iuri Prodan.

Pentru a facilita acordul, președinții celor două state, Vladimir Putin și Petro Poroșenko, au cerut vineri UE să ajute Kievul să depășească dificultățile financiare.

Uniunea Europeană și FMI au aprobat deja Ucrainei o finanțare de 17 miliarde de euro, din care 11 miliarde de euro din partea UE.

Citește și