Marian Drăghici și Ioan Es. Pop, la serile de poezie și jazz organizate de Muzeul Literaturii Române

Marian Drăghici și Ioan Es. Pop, la serile de poezie și jazz organizate de Muzeul Literaturii Române
Publicat: 22/10/2014, 12:37

Poeții Marian Drăghici și Ioan Es. Pop vor susține recitaluri luni, de la ora 18.00, la a doua secvență a programului de poezie și jazz „Poezie. La Comedie”, organizat de Muzeul Literaturii Române din București (MNLR), la Sala Studio a Teatrului de Comedie din Capitală.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, amfitrionii Serilor sunt poetul Dan Mircea Cipariu și muzicianul Mircea Tiberian. Inițiatorul și coordonatorul programului este profesorul universitar și criticul de teatru Ioan Cristescu, directorul MNLR. La prima ediție, de pe 20 octombrie, au fost invitați Florin Iaru și Eugen Suciu.

În următoarele ediții vor fi invitați Magda Cârneci, Denisa Comănescu, Miruna Vlada – 3 noiembrie -, Simona-Grazia Dima, Cornelia Maria Savu, Adrian Suciu – 10 noiembrie -, Laura Dan, Grigore Șoitu și Teodor Dună – 17 noiembrie -, Ion Mureșan și George Mihăiță, cu un recital din poemele scrise de Traian T. Coșovei – 24 noiembrie.

Intrarea este liberă.

Marian Drăghici s-a născut pe 25 februarie 1953, în Osica de Sus. Acesta este membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR), din 1990. A publicat volumele „Despre arta poetică” (Cartea Românească, 1988), „Partida de biliard din pădurea rusească” (Eminescu, 1995), „Lunetistul” (Pontica, 1996), „Lunetistul & cocoșul de tablă” (Cartea Românească, 1996), „Harrum cartea ratării”, (Vinea, 2001), „Licht, lansam/ Lumină, încet”, (Wieser Verlag, Klagenfurt, Austria, 2004), „Negresa” (Vinea, 2004), „lumină, încet” (Tracus Arte, 2013).

De asemenea, Drăghici este prezent în antologii din țară și străinătate. Printre premiile și distincțiile sale se numără Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004) și premiul național Tudor Arghezi pentru Opera „Omnia”.

Ioan Es. Pop s-a născut la 27 martie 1958, în Vărai, Maramureș. Printre cărțile sale publicate se numără „Ieudul fără ieșire” (Editura Cartea Românească, 1994), – premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România și Republica Moldova -, „Porcec”, (Editura Cartea Românească, 1996), „Pantelimon 113 bis” (Editura Cartea Românească, 1999), – premiul Academiei Române, premiul USR, premiul pentru Poezie al Orașului București -, „Podul” (antologie, Editura Cartea Românească, 2000), „Petrecere de pietoni” (Editura Paralela 45, 2003) – premiul USR, premiul Asociației Scriitorilor Profesioniști din România -, „Confort 2 îmbunătățit” (împreună cu Lucian Vasilescu, Editura Publicațiilor pentru Străinătate, 2004), „Lumile livide/ The Livid Worlds” (Editura Institutului Cultural Român, 2004, traducere de Nathaniel Smith, K. Shaver și Ion Crețu), „No Exit” (antologie, Editura Corint, 2007).

De asemenea, unele dintre volumele sale au fost traduse în limbile suedeză, franceză, engleză și spaniolă, iar Radiodifuziunea Suedeză l-a desemnat poetul lunii august 2010. Volumul „Unelte de dormit” a obținut mai multe premii, printre care cel pentru „cartea de poezie a anului 2011”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate provizorii: Călin Georgescu vs. Elena Lasconi în turul II. Diferenţă de 2.742 voturi între...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?