STEAUA – RIO AVE. Peste 700 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine

STEAUA - RIO AVE. Peste 700 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine
Publicat: 22/10/2014, 14:54

Potrivit unui comunicat ale Jandarmeriei remis agenției MEDIAFAX, accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18.00 numai pe bază de bilete și invitații.

Pentru a evita aglomerația din jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porților de acces. De asemenea, recomandă spectatorilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, delimitându-se de orice formă de violență verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanților la această competiție sportivă. Spectatorilor le este interzis sã ocupe alte locuri decât cele prevãzute pe documentele de acces, precum și refuzul eliberãrii acestora la avertismentul verbal al reprezentanților societãții specializate de protecție și pazã sau al forțelor de ordine. De asemenea, este interzisă afișarea de inscripții care incită la ura națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență.

Participanții la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori și forțele de ordine pe traseele către locul de desfășurare a meciului, în apropierea și în incinta arenei sportive.

Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenți ai societății de pază și protecție contractată de organizator.

Partida Steaua București – Rio Ave, din etapa a III-a a grupei J a Ligii Europa, se va disputa joi, la ora 20.00, pe Arena Națională.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă regulile ITP. Vehiculele trebuie inspectate în fiecare an
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Cum a afectat seceta culturile din România?